Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:47 19 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Comunicat de presă - 20.09.2021

ro

20 Sep, 2021 13:24 291 Marime text
Nr. 894035 din 20 septembrie 2021
 
 
 
COMUNICAT I.P.J. GALAȚI
 
 
Pe fondul creșterii accentuate, atât la nivel național, cât și la nivel local, a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS COV 2, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați au  intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.
 
 
Astfel, în perioada 17-20 septembrie 2021, pe timpul nopții, un număr de 105 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Poliția Municipiului Galați, sprijiniți de 22 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați precum și de 6 reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, au efectuat controale la un număr de 125 localuri publice, baruri, terase dar și restaurante/saloane unde se organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, etc.), după ora 02:00, oră stabilită conform legislației în vigoare, ca fiind ora de finalizare a evenimentului.
 
La un număr de 9 restaurante s-a stabilit faptul că nu a fost respectată ora mai sus menționată, motiv pentru care s-a procedat la legitimarea persoanelor ce se aflau în acel moment în locația respectivă, identificarea organizatorilor precum și a administratorilor spațiilor. S-au întocmit acte de constatare ce au fost înaintate Inspectoratului Teritorial de Muncă, instituție competentă pentru luarea măsurilor legale, conform prevederilor Legii 55/2020 și a Anexei nr.3 a H.G. 932/2021.
 
Și în perioada următoare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și alte instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid- 19.
 
Activitățile de verificare și control vor viza zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, terase și localuri publice, precum și mijloacele de transport în comun, urmărindu-se respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2.
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii