Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 15 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor

ro

06 Oct, 2023 12:58 603 Marime text
La data de 5 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Politie Rurală Liești și Serviciului Criminalistic, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza comunei Liești, județul Galați, în două cauze penale în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj.
La prima percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, cu vârsta de 50 de ani, a fost identificat ca fiind deținut, fără drept, un pistol neletal supus autorizării cu aer comprimat, de tir sportiv, calibrul 4,5 mm.
În cazul celei de-a doua percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, cu vârsta de 33 de ani, au fost identificate ca fiind deținute fără drept 4 arme de tir sportiv, cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, una dintre acestea prevăzută și cu lunetă, o armă confecționată artizanal la care ansamblul metalic este format din țeavă, mecanism de dare a focului, trăgaci și cui percutor, cu lungimea totala de aproximativ 40 cm.
De asemenea au fost identificate și 24 de cartușe de vânătoare, calibrul 12 mm, 3 cutii cu alice calibrul 4,5 12 mm, un harpon de aproximativ 60 cm, prevăzut cu săgeată, un corp de arbaletă de culoare neagră, un craniu de cervidă cu două coarne, un corn de cervidă cu lungimea de aproximativ 30 cm, un colț din os, provenit, probabil, de la un mistreț.
Bărbatul nu a fost găsit la adresa de domiciliu, iar în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că în prezent se află pe teritoriul altei țări, urmând a fi dispuse măsurile legale, în vederea identificării și luării măsurilor legale.   
Cercetările sunt continuate de polițiști în primul caz pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar în cel de-al doilea caz pentru infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și braconaj.
 
EVENIMENT RUTIER
 
La data de 5 octombrie 2023, în jurul orei 08:00, pe DJ 255 C, în interiorul localității Mihail Kogălniceanu, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia un copil a fost rănit.
Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 255 C, în interiorul localității mai sus menționată, având direcția de deplasare dinspre satul Cișmele către comuna Smârdan, ar fi surprins și accidentat o minoră, cu vârsta de 11 ani, care se angajase în traversarea arterei rutiere, prin loc nepermis.
Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate și a rămas internată.
Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

DEPISTAT LA VOLAN FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
 
În cursul zilei de ieri, 5 octombrie 2023, în jurul orei 19:00 polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depistat, un bărbat, de 38 de ani, domiciliat în municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crizantemelor, din localitatea de domiciliu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
La testarea alcoolscop, precum și la cea cu privire la consumul de substanțe psihoactive rezultatele au fost negative, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii