Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Buletin informativ- Evenimente rutiere

ro

24 Jun, 2021 15:20 820 Marime text
Nr. 893957din 24 iunie 2021
 
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
 
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe D.N. 26, un autoturism care se deplasa pe raza comunei Vânători.
Întrucât polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare aveau aplicate, peste combinația de cifre, o hârtie cu un alt număr, au efectuat verificări în baza de date, stabilind că numărul de înmatriculare aparține altui autoturism.
Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
 
 
Un caz asemănător a fost înregistrat, în aceeași zi, pe D.N. 24D, în localitatea Bursucani, de această dată fiind vorba despre un moped.
Cu ocazia verificărilor făcute de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești, s-a constatat că bărbatul, de 42 de ani, care conducea mopedul, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și consumase alcool (0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat).
De asemenea, numărul de înmatriculare era eliberat în anul 2007, pentru alt moped.
Bărbatul este cercetat, acum, pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.
 
 
***
 
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 10.20, pe D.N. 26 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că accidentul, în care au fost implicate un autoturism cu remorcă și o autoutilitară, s-ar fi produs pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la dreapta.
În urma impactului, a rezultat rănirea unui tânăr, de 22 de ani, aflat la volanul autoutilitarei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
 
 
***
 
Două accidente, soldate cu rănirea a doi pietoni, s-au petrecut în cursul zilei de 23 iunie a.c., victimele fiind acroșate în timp ce conducătorii autoturismelor efectuau manevra de mers înapoi.
Primul accident s-a petrecut pe strada Brândușei, din municipiul Galați, victimă fiind o femeie, de 42 de ani, care traversa prin loc nemarcat, iar cel de-al doilea, pe strada Domnească, victima, de 78 de ani, fiind accidentată în aceleași circumstanțe.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii