Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Buletin de presă 08.06.2023

ro

08 Jun, 2023 15:11 791 Marime text




BULETIN DE PRESĂ
 
ACȚIUNE COMUNĂ ÎN MEDIUL RURAL
 
Azi, 8 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-09.00, în baza unui plan de acțiune, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baciu, cu sprijinul de specialitate al Biroului Rutier Cluj-Napoca și al Serviciului Criminalistic, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca au desfășurat o acțiune în comuna Sânpaul.
 
Scopul activităților este de a preveni și combate furturile din locuințe, cele de material lemnos, precum și alte fapte antisociale, cât și pentru prevenirea evenimentelor negative din trafic.
 
În cadrul acțiunii au fost constatate și aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei, printre care 20 la Legea 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 19 pentru abateri la regimul rutier, iar 30 pentru alte fapte.
 
Totodată, polițiștii au efectuat verificări pentru depistarea persoanelor care se sustrag cercetărilor, fiind dispusă amprentarea a 7 persoane.
 
**fotografii atașate
 
 
**
 
TÂNĂR DEPISTAT LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
 
La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 01.10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au interceptat, în comuna Cuzdrioara, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din aceeași comună, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
 
La testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
**
 
INFORMARE!
 
Începând cu data de ieri, 07.06.2023, certificatele de cazier judiciar și cele de integritate comportamentală se eliberează la ghișeele deschise la nivelul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție, strada Bicium F.N. (Colina) și Secția 5 Poliție, strada Donath, nr. 144.
 
Programul de lucru pentru eliberarea certificatelor:


LUNI, MIERCURI și VINERI în intervalul orar 11.00 – 13.00.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii