Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Buzău Turbulenţi reţinuţi de poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău

ro

07 Aug, 2023 16:39 615 Marime text
Nr. 257 din 7 august 2023
 
 
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din perioada 4-6 august 2023
 
 
Turbulenţi reţinuţi de poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău.
 
În seara de 5 august a.c., în jurul orei 19.40, poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe un drum sătesc din Calvini are loc un conflict între mai multe persoane.
Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-au deplasat poliţişti, împreună cu jandarmi, care au identificat persoanele implicate în conflictul spontan ca fiind opt localnici, rude, cu vârste cuprinse între 22 și 49 de ani.
          Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.
Poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului şi au emis ordine de protecție provizorii pentru siguranţa persoanelor şi în vederea preîntâmpinării escaladării conflictului.
          Față de trei bărbați, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice  şi încăierare.
 

 
Reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție provizoriu
 
În ziua de 6 august a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au reținut un bărbat de 35 de ani, din Vernești, pentru nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.
Poliţiştii au fost sesizaţi în noaptea de 5/6 august a.c., în jurul orei 01.00, de către concubina acestuia, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Buzău.
Ordinul de protecţie provizoriu fusese emis cu doar câteva ore în urmă, în seara de 5 august a.c., în jurul orei 21.00, întrucât polițiștii au fost sesizați de către concubina sa cu privire la faptul că bărbatul a agresat-o.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi, să fie prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
 

 
Surprins în timp ce încerca să sustragă mai multe bunuri.
 
Ieri, 6 august a.c., poliţiştii de la Poliţia municipiului Buzău au demarat cercetări faţă de un buzoian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt.
          În noaptea de 5/6 august a.c., în jurul orei 23.30, un poliţist local aflat în timpul liber a surprins, într-o piaţă din municipiul Buzău, un tânăr în timp ce încerca să sustragă mai multe bunuri dintr-un stand de vânzare.
          Bărbatul a informat de îndată poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău pentru preluarea tânărului şi demararea cercetărilor specifice.               
Bănuitul un tânăr de 22 de ani, Buzău a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
          Poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Supărat că a pierdut la jocurile de noroc, a spart ecranul unui aparat electronic.
 
În data de 6 august a.c., un bărbat de 54 de ani din Cândești, administrator al unei societăţi comerciale a sesizat poliţiştii Secției de poliție rurală Berca cu privire la faptul că un client, în timp ce juca la un aparat electronic din incinta unităţii, a lovit touch-screen-ul acestuia, spargându-l.
Din verificările efectuate de către poliţişti a rezultat că, pe fondul băuturilor alcoolice şi dezamăgit de faptul că ar fi pierdut bani la jocurile de noroc, protagonistul implicat în incident, un bărbat de 43 de ani, din Vernești, ar fi lovit aparatul.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
 
 
 

 
Aproximativ 400 de sancţiuni contravenţionale constatate de poliţişti în acest weekend!
 
În perioada 4-6 august a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 393 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 34 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Începând de vineri, 4 august a.c., poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni în sistem cascadă, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 238 de şoferi care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, dintre aceştia 24 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 160 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar autoturimsul unui bărbat de 30 de ani, din Iași, ce rula pe DN2E85, în afara localității Limpeziș.
Alte 10 permise de conducere au fost reţinute pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru nerespectarea priorității de trecere, neregulamentare, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii, dar și pentru comportament agresiv în trafic.
26 de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice au fost sancţionaţi contravenţional în acest weekend pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.
54 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă, dar şi 63 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 150.000 de lei.
De asemnea, polițiștii rutieri, împreună cu specialiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăsurat activității  de informare a cetățenilor, referitore la prevederile Legii nr. 213/2023, promulgată la data de 07. Iulie a.c.,  făcând astfel recomandari conducătorilor auto opriți în trafic cu privire la noile modificări legislative aduse Codului penal sub aspectul răspunderii penale și anume, în cazul implicării într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, conducătorul auto va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, dacă va fi depistat sub influența bîuturilor alcoolice sau a substanțelor psiho-active.
 

 
Șoferi scoși din trafic pentru infracțiuni la regimul rutier
 

În weekend, poliţiştii rutieri au acționat pentru depistarea şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto care s-au urcat la volanul mașinilor după ce au consumat alcool sau alte substanţe psihoactive.
Aparatele etilotest au indicat consumul de alcool în 11 situații. În cazul a 7 șoferi, alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că șoferii     s-au ales cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
În cazul altor 4 șoferi depistați băuți la volan s-a impus întocmirea de dosare penale. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui bărbat de 50 de ani, din Merei, care a condus maşina pe un drum din Săhăteni.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că bărbatul de 50 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii  cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit alte 6 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de, conducerea unu vehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, tractarea unei remorci neînmatriculate, dar și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

 
 
Reţinut pentru infracţiuni la regimul rutier
 
 
În data de 6 august a.c., în jurul orei 22.20, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în municipiul Buzău.
Din primele cercetări a reieșit că autoturismul condus pe strada Panduri către bulevardul Nicolae Bălcescu de către un șofer în vârstă de 38 de ani, din Neamţ, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto de 43 de ani, din Buzău. Ulterior impactului, conducătorul auto în vârstă de 38 de ani a părăsit locul accidentului.
Persoana rănită a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Întrucât, în urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că şoferul din Neamţ s-ar ascunde într-un imobil din municipiul Buzău, poliţiştii au descins la locaţie şi, în mai puţin de o oră de la producerea incidentului,  l-au depistat. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar bărbatul a refuzat testarea drugtest şi recoltarea de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii l-au reţinut pe bărbatul de 38 de ani, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
În cursul acestei zile, acesta urmează a fi prezentat parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
 
 
 
Accidente de circulaţie

 
*În data de 4 august a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DJ 220, în localitatea Bălăceanu, accident rutier.
Din primele cercetări a reieșit că autoturismul condus pe direcția Bălăceanu către Roșioru, de către o șoferiță în vârstă de 26 de ani, din Bălăceanu, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței, care a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
**În data de 4 august a.c., în jurul orei 13.45, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație DN10, în Cislău.
Din primele cercetări a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Buzău către Vrancea de către un șofer în vârstă de 21 de ani, din Galați și camionul de mare tonaj care circula înaintea sa, la volanul căruia se afla un conducător auto de 34 de ani, cetățean străin.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
***În data de 5 august a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DN2E85, în localitatea Poșta Câlnău.
Din primele cercetări a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Buzău către Vrancea de către un șofer în vârstă de 21 de ani, din Galați și camionul de mare tonaj care circula înaintea sa, la volanul căruia se afla un conducător auto de 34 de ani, cetățean străin.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
****În data de 6 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DN2E85, pe sensul Buzău către Ialomița, la limita cu județul învecinat.
Din primele cercetări a reieșit  că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția Urziceni către Buzău de către un șofer în vârstă de 24 de ani, din Bacău și alte două autoturisme, care circulau din sens opus, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 41 de ani, din București si un bărbat de 34 de ani, din Iași.
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului din Bacău și rănirea altor trei persoane, conducătorul auto din București și două pasagere din mașina acestuia, în vârstă de 23 și 24 de ani.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
        Poliţiştii rutieri acţionează permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi salvarea de vieţi, precum şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
 
        Prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor de drum/trafic este unul dintre obiectivele prioritare de acţiune ale Poliţiei Rutiere.
        Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, poliţiştii recomandă conducătorilor auto:
-Contribuie la siguranţa rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice!
-Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel!
-Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.
-Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia!
În condiţiile unui carosabil umed poliţiştii recomandă adoptarea unei maniere calme de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului.
De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii