Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 12 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Activități de combatere a comerțului ilicit

ro

01 Nov, 2023 14:56 407 Marime text
Nr. 700 din 01 noiembrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 844 de persoane, au fost verificate 614 autoturisme și au fost efectuate 298 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 364 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 336 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 15 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 
În ziua de 31 octombrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.595 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind identificate, pe strada Depozitelor din Pitești, două femei, de 23, respectiv 30 de ani,, care atrageau persoane în vederea practicarii de raporturi sexuale, spre a obține foloase materiale. Acestea au fost sancționate contravențional, conform Legii 61/1991R.
Totodată, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
Exemple:
 
Sancționat pentru că nu a acordat prioritate pietonilor
 
 
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Gârlei, și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public printr-un loc semnalizat corespunzator.
Ca urmare a abaterii constatate, tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Conducea sub influența alcoolului
 
 
În ziua de 31 octombrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 50 de ani, din Mușătești, care conducea un autoturism pe DJ 703I,  pe raza localității Mălureni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
Cercetări finalizate
 
 
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 02 iulie 2022, în jurul orei 19:00, un bărbat de 48 de ani, din Poienarii de Muscel, a fost depistat, în trafic, de către polițiști, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar prin analize de specialitate s-a stabilit că valoarea alcoolemiei depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rănirea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prevăzută  şi pedepsită de art. 25 alin 2 lit. d din Legea 205/2004 R privind protecția animalelor.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că în cursul serii de 23 septembrie a.c., un bărbat de 36 de ani, din Pitești, în timp ce se afla într-o parcare din municipiul Pitești, ar fi prins o pisică și ar fi aruncat-o în focul de tabără la care participa în acea locație.
Pisica a reușit să iasă din flăcări și a fost transportată, de către proprietarul său, la un cabinet veterinar, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, întrucât prezenta arsuri.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Activități de combatere a comerțului ilicit
 
 
În ziua de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au acționat pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit și pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, în Piața Ceair din Pitești și în localitatea Buzoești.
Cu această ocazie, au fost identificate, în trei locații, peste  5.000 de țigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicate marcaje fiscale emise de autoritățile române, și care au fost  ridicate în vederea confiscarii.
Pentru cantitatea de țigarete, identificată la un operator economic din Buzoești, a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform art. 449, alin.2, lit k din Legea nr. 227/2015 R, privind Codul Fiscal
De asemenea, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, a fost aplicată aceluiași operator economic, o sancțiune contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei, fiind confiscată suma nejustificată de 206 lei.
 
         
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii