Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:36 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, în Israel

ro

13 Nov, 2013 18:10 778 Marime text
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a participat astăzi, 13 noiembrie, la evenimentul de lansare a Forumului European al Knesset-ului - „The Knesset Caucasus for furthering relations between Israel and Europe" - în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Israel, în perioada 12-14 noiembrie 2013.
Reuniunea a avut ca scop întărirea relaţiilor dintre Europa şi Israel, sporirea cooperării cu Parlamentul European prin încurajarea discuţiilor bilaterale şi colaborarea referitoare la o serie de teme importante, în special în această perioadă cu foarte multe provocări la nivel mondial, după cum preciza în deschiderea forumului Yehiel Hilik Bar, vicepreşedintele Knesset-ului. 

În discursul susţinut în cadrul reuniunii, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a menţionat că - în acest an - România şi Israel sărbătoresc 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale neîntrerupte, fapt care reliefează dorinţa comună puternică de a împărtăşi valorile democraţiei. "În Israel sunt mulţi evrei originari din România care au o legătură puternică cu cele două state. Ei au reprezentat piatra de temelie a relaţiilor dintre România şi Israel. Am convingerea că legătura umană are un potenţial puternic nu numai în relaţia bilaterală, dar poate avea un rol important şi în dezvoltarea relaţiei dintre Israel şi Europa", a declarat  ministrul delegat Cristian David în cadrul reuniunii.
Oficialul român a mai apreciat că, din punct de vedere politic, atât Europa cât şi Israelul împărtăşesc interese şi viziuni comune. Obţinerea păcii în Orientul Mijlociu este de o importanţă vitală pentru asigurarea stabilităţii şi prosperităţii acestei zone.
La evenimentul de lansare a Forumului au participat: preşedintele Knesset-ului Yuli Edelstein, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Israel, ES ambasadorul Lars Faaborg-Andersen, vice-ministrul israelian de externe Zeev Elkin, reprezentantul special al UE în Orientul Mijlociu, dr. Andreas Reinicke, miniştri, ambasadori europeni, membri ai Knesset-ului.
 
În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Israel, ministrul delegat Cristian David a avut o întâlnire cu preşedintele Comisiei pentru absorbţia imigranţilor, din cadrul Knesset-ului, Yoel Rozbozov. În cadrul discuţiilor, demnitarul român a precizat că Guvernul de la Bucureşti calibrează politicile pentru fiecare comunitate românească din afara graniţelor. În acest context, ministrul delegat Cristian David a amintit de evreii originari din România, care, deşi trăiesc departe atât de Israel cât şi de ţara de origine, totuşi păstrează nealterate elementele de identitate, în special cele de limbă. La rândul său, Yoel Rozbozov a afirmat că statul Israel a fost creat de diaspora, iar acest lucru este unic în lume. Oficialul israelian a prezentat o serie de proiecte pe care le desfăşoară Comisia pentru absorbţia imigranţilor în Israel şi care ar fi posibilităţile de  a-i ajuta să se integreze.

Demnitarul român a avut o întâlnire şi cu Ilan Gilon, preşedintele grupului parlamentar de prietenie Israel - România precum şi cu ministrul pentru cetăţenii seniori, Uri Orbach. Acesta a menţionat în cadrul convorbirilor că în Israel trăiesc peste 800.000 de persoane în vârstă, dintre care, foarte multe sunt de origine română. Pentru aceştia, ministerul format în noul cabinet israelian dezvoltă o serie de programe şi proiecte, întrucât vârstnicii reprezintă în Israel un sector important al populaţiei. La rândul său, ministrul delegat Cristian David a apreciat că apariţia acestui minister pentru cetăţenii vârstnici reprezintă o dovadă de respect deosebit faţă de cei care au contribuit la dezvoltarea celor două state, Israel şi România. 
În continuarea vizitei sale în Israel, oficialul român se va întâlni cu comunitatea evreilor originari din România, cu asociaţiile culturale şi cu reprezentanţii mass media de limba română din Israel.

Ti-a placut articolul?

Comentarii