Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului român al afacerilor externe Titus Corlăţean cu premierul Ucrainei, Arsenii Iaţeniuk

ro

10 Mar, 2014 18:12 980 Marime text
În cadrul vizitei de lucru efectuate la Kiev, la 10 martie 2014, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean a avut o  întrevedere cu premierul Ucrainei, Arsenii Iaţeniuk.
În cadrul discuţiei, a fost abordată situaţia actuală din Ucraina, în mod deosebit acutizarea crizei din Peninsula Crimeea, parte integrantă a Ucrainei suverane şi independente. Şeful diplomaţiei române a transmis mesajul Guvernului României de susţinere deplină a integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, condamnând acţiunile armate întreprinse de Federaţia Rusă, ca reprezentând o violare a atributelor constituţionale ale Ucrainei şi a normelor de drept internaţional relevante.  A reiterat necesitatea ca orice demers cu privire la definirea statutului Republicii Autonome Crimeea să se organizeze în consultare şi cu acordul autorităţilor centrale de la Kiev, respectiv să fie conform normelor de drept internaţional şi cadrului constituţional şi legal în vigoare al Ucrainei. Cei doi interlocutori au analizat spectrul îngrijorător al replicării unor astfel de fenomene secesioniste, precum şi posibila perspectivă a formării unui arc de conflicte prelungite în plan regional.
Premierul ucrainean a exprimat gratitudinea guvernului de la Kiev pentru sprijinul acordat de România în această perioadă dificilă, inclusiv pentru perspectiva europeană a Ucrainei. A mulţumit pentru asistenţa medicală în regim de urgenţă oferită unui număr de cetăţeni ucraineni, victime ale evenimentelor dramatice recente. Ministrul Titus Corlăţean a asigurat de sprijinul României în eforturile Ucrainei de depăşire a situaţiei economice dificile, subliniind eforturile active în acest sens în cadrul structurilor europene. Totodată, a exprimat disponibilitatea României de a oferi asistenţă concretă Ucrainei în procesele complexe de reformă economică, instituţională şi legislativă. Cei doi oficiali au agreat necesitatea consolidării cooperării economice, în mod special în domeniul energetic, al infrastructurii şi al investiţiilor.
Şeful diplomaţiei române a relevat importanţa adoptării unei noi legislaţii naţionale pentru utilizarea limbilor minorităţilor naţionale, în cadrul unui proces incluziv, cu consultarea directă a minorităţilor, implicit şi a celei române, şi cu asistenţa Comisiei de la Veneţia şi a Înaltului Comisar pentru Minorităţile Naţionale al OSCE. Totodată, a salutat decizia preşedintelui interimar ucrainean de a nu semna decizia Radei de anulare a Legii privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic în Ucraina şi a apreciat drept încurajator demersul de constituire, la nivelul Radei Supreme, a unei Comisii tematice mandatate să elaboreze proiectul unei noi legislaţii ucrainene în acest domeniu.
Premierul ucrainean a subliniat angajamentul Ucrainei pentru asigurarea la standarde europene protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv celei române, care va include relansarea procesului legislativ privind utilizarea limbilor minorităţilor naţionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii