Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:11 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, în Muntenegru - 18.07.2014

ro

18 Jul, 2014 19:55 803 Marime text
Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, efectuează astăzi, 18 iulie 2014, o vizită oficială în Muntenegru, la invitaţia omologului său, Igor Luksić.
Vizita oficială în Muntenegru este dedicată, printre altele, comemorării, împreună cu autorităţile muntenegrene, a unui an de la producerea tragicului accident din vara anului trecut, în care şi-au pierdut viaţa 18 cetăţeni români, iar alţii au fost grav răniţi.
Cu ocazia prezenţei sale la Podgoriţa, şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere oficială cu vice-premierul şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene din Muntenegru, Igor Luksić.
Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuţiilor subiecte de interes comun, precum perspectivele europene şi euro-atlantice ale Muntenegru, stadiul cooperării bilaterale şi a celei în formatele regionale.
Ministrul român a evidenţiat sprijinul ţării noastre pentru obiectivele naţionale ale Muntenegru de integrare în UE şi NATO şi a încurajat partenerii muntenegreni către continuarea reformelor interne în materie de democraţie şi stat de drept, necesare obţinerii de progrese concrete în parcursul de aderare europeană şi euroatlantică.
Şeful diplomaţiei române a menţionat că ţara noastră atribuie o importanţă aparte politicii NATO a uşilor deschise, apreciind că extinderea Alianţei contribuie semnificativ la consolidarea securităţii europene şi regionale. Titus Corlăţean a remarcat progresele înregistrate de Muntenegru în calitate de stat aspirant şi a reiterat sprijinul ferm al ţării noastre pentru sa integrarea în NATO, evidenţiind că România este şi va rămâne un suporter activ al candidaturii Muntenegru în cadrul Alianţei.     
Ministrul Titus Corlăţean a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de aderare a Muntenegru la Uniunea Europeană şi a exprimat apreciere faţă de progresele realizate până în prezent, care au permis deschiderea de noi capitole de negociere, la Conferinţa de aderare UE-Muntenegru din 24 iunie 2014. „Aceste progrese sunt o expresie clară a angajamentului ţării pe calea europeană”, a afirmat ministrul Titus Corlăţean. În discuţii, demnitarul român a reconfirmat deschiderea României pentru continuarea susţinerii concrete, prin asistenţă tehnică şi transfer de expertiză în pregătirea pre-aderare şi a subliniat buna cooperare şi potenţialul de dezvoltare a conlucrării dintre autorităţile competente din România şi cele muntenegrene în domenii precum mediul, reforma justiţiei, combaterea corupţiei şi afaceri interne.
Ministrul muntenegrean de externe a exprimat apreciere pentru poziţia constantă de susţinere a ţării sale, pe care România a adoptat-o în cadrul structurilor euro-atlantice, apreciind că România este printre cei mai vocali susţinători ai obiectivelor de integrare a Muntenegru.
Miniştrii au remarcat dinamica înregistrată în ultima perioadă în relaţiile bilaterale şi au încurajat substanţierea acesteia în special în plan economic, al investiţiilor şi schimburilor comerciale, în cadrul oferit de Acordul de Cooperare Economică semnat la Bucureşti, 27 noiembrie 2013.
Referitor la cooperarea regională, a fost subliniată cooperarea excelentă pe care cele două ţări au avut-o sub mandatul de Preşedinte-în-Exerciţiu a SEECP exercitat de România şi rezultatele de succes ale reuniunilor de final de mandat, respectiv Conferinţa ministerială SEECP (20 iunie 2014) şi Summit-ul SEECP (25 iunie 2014).
În acest context, cei doi demnitari au exprimat consternarea şi profunda compasiune şi solidaritate cu familiile victimelor dispărute atât de tragic în catastrofa aviatică din spaţiul aerian al Ucrainei. Ministrul român a exprimat aşteptări clare pentru demararea cât mai curând a unei anchete internaţionale care să clarifice circumstanţele acestui dramatic eveniment.
În cadrul vizitei efectuate la Podgoriţa, ministrul Titus Corlăţean a inaugurat, împreună cu Igor Luksić, noul sediu al Ambasadei României în Muntenegru.
„Noul sediu al Ambasadei noastre va oferi facilităţile optime pentru dezvoltarea proiectelor comune lansate în cadrul contactelor bilaterale şi va facilita intensificarea dialogului atât cu oficialii muntenegreni, dar mai ales cu cetăţenii muntenegreni. Noul sediu va asigura facilităţile necesare organizării de evenimente de diplomaţie publică şi culturală, precum şi servicii consulare la standarde Schengen. La aniversarea a zece ani de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică, reafirm sprijinul nostru ferm şi constant pentru atingerea de către Muntenegru a obiectivelor legitime de integrare euro-atlantică şi europeană”, a declarat şeful diplomaţiei române.
La finalul ceremoniei oficiale de inaugurare a noului sediu al Ambasadei, ministrul Corlăţean a oferit plachete comemorative personalizate ministrului de externe şi reprezentanţilor preşedintelui şi prim-ministru muntenegrean, ca simbol al recunoştinţei guvernului român pentru solidaritatea de excepţie în momentele dramatice ale accidentului rutier din 23 iunie 2013 în care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi mai mulţi cetăţeni români.
La eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor centrale, ai legislativului muntenegrean, membri ai corpului diplomatic din Muntenegru, precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii