Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Constanța, sub cod galben de instabilitate atmosferică

ro

03 Jun, 2023 12:02 1944 Marime text
Municipiul Constanța se află sub avertizare cod galben de vreme rea. Potrivit Primăriei Constanța, atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de astăzi, 03 iunie,  de la ora 11.00, până mâine dimineață, 04 iunie, ora 06.00.

În intervalul menționat, în Dobrogea, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice și averse torențiale,  intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Astăzi, temperatura maximă va fi de 24 de grade, iar cea minimă de 15-16 grade.

Mâine, vremea va fi în general frumoasă și va continua să se răcorească, ajungând la valorile normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 13-14 grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii