Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:41 14 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteorologii au împărțit țara în două. Una cu ploi și vijelii, cealaltă cu caniculă

ro

27 Jul, 2020 06:19 751 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis, înainte de miezul nopții, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă până aztăzi, la ora 23.00.

În intervalul menționat, la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi în special în cele nordice, centrale, precum și la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 35...40 l/mp.
 
În regiunile estice și sud-estice, în cursul acestei după-amiezi, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat și local indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
 
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii