Cod galben și cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale. Este afectat și județul Constanța
Cod galben și cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale. Este afectat și județul Constanța
21 Jul, 2026 10:07
ZIUA de Constanta
382
Marime text
382
Marime text

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile marți, 22 iulie, pentru mai multe regiuni ale țării. Meteorologii anunță averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și cantități însemnate de apă, cu risc de grindină în unele zone.
Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Avertizarea cod galben este valabilă în intervalul 22 iulie, ora 09:00 – 23 iulie, ora 03:00 și vizează Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, jumătatea sudică a Moldovei, sud-vestul Transilvaniei, precum și local Carpații Orientali și Meridionali.
În aceste regiuni sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h. Pe arii restrânse este posibilă căderea grindinei de mici și, izolat, de medii dimensiuni, cu diametre de 1–3 centimetri.
Cantitățile de apă vor ajunge la 20–30 l/mp, iar izolat pot depăși 40–50 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
Cod portocaliu pentru Dobrogea și sud-estul țării
Tot marți, între orele 12:00 și 22:00, intră în vigoare o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale importante cantitativ pentru județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, precum și pentru estul județelor Ialomița și Călărași.
În zonele vizate sunt așteptate averse abundente, cu acumulări de 25–50 l/mp, iar pe arii restrânse cantitățile de apă pot depăși 70 l/mp, în doar câteva ore sau prin acumulare.
Citește și
FOTO+VIDEO Plouă torențial la Constanța! Dobrogea se află sub alertă Cod Galben de instabilitate atmosferică
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


