Spitalul Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Iată ce trebuie să faci
Spitalul Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Iată ce trebuie să faci
07 May, 2025 11:32
ZIUA de Constanta
1389
Marime text



În conformitate cu prevederile HG nr.1336/2022 - pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa scoate la concurs următoarele posturi vacante:
- Asistent medical generalist principal PL
- UPU SMURD 2 posturi
- Registrator medical
- UPU SMURD 1 post
Condiţii generale de participare la concurs:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfaptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Conditii specifice de participare:
• asistent medical generalist principal PL
– diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
– 5 ani vechime ca asistent medical generalist;
– certificat grad principal.
• registrator medical
– diplomă de studii medii;
– 6 luni vechime în activitate.
Dosarul de înscriere la concurs va conţine următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs, conform Anexa nr.1;
b) declaraţie de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679, conform Anexa nr.2
c) act de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate – copie;
d) certificat de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, dupa caz- copie;
e) certificat de naştere – copie;
f) documente care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializari, precum şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului – copie;
g) carnetul de muncă, adeverinţele eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare – copie;
h) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar (Documentul poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de unitate.) – original;
i) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului. (Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii) – original;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă ca nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane – original;
k) curriculum vitae, model comun european;
l) asigurare răspundere civilă (pentru asistenţi medicali) – copie;
m) certificat de membru OAMGMAMR (pentru asistenţi medicali) – copie;
n) adeverinţă OAMGMAMR (pentru asistenţii medicali) – original;
o) livret militar, acolo unde este cazul – copie;
p) chitanţa plată taxă concurs – original;
q) actele vor fi îndosariate într-un dosar cu şina în ordinea enumerată în anunţ.
Concursul se va desfăşura la sediul unitații, astfel:
Până la data de 22.05.2025, ora 12.00 se depun dosarele de concurs, la data de 27.05.2025, ora 10.00 se face selecția, pe data de 28.05.2025, ora 10.00 se afișează rezultatele selecției, până pe data de 29.05.2025, ora 10.00 se deăpun contestațiile, a doua zi, ora 10.00, se soluționează contestațiile și pe data de 02.06.2025, ora 10.00, se vor comunica rezultatele contestațiilor.
Pe data de 03.06.2025, ora 10.00, se va susține proba scrisă, în aceeași zi, la ora 15.00 se vor afișa rezultatele, până pe data de 04.06.2025, ora 15.00, se vor depune contestațiile, pe data de 05.06.2025, ora 12.00, se vor soluționa și în aceeași zi, la ora 14.00, se vor afișa rezultatele contestațiilor.
Pe data de 06.06.2025, ora 10.00, se va susține interviul, pe data de 10.06.2025, ora 10.00, se vor afișa rezultatele, până pe data de 11.06.2025, ora 11.00, se vor depune contestațiile, a doua zi, la ora 10.00, se vor soluționa acestea, în aceeași zi, la ora 12.00, se vor afișa rezultatele contestațiilor și la ora 14.00 se vor afișa rezultatele finale.
Dosarele de participare la concurs se depun la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, B-dul Tomis, Nr. 145, Constanţa - REGISTRATURA unităţii.
Bibliografie Asistent Medical Generalist UPU - SMURD
(1) Ordinul Nr.1706 din 2 octombrie 2007 privind conducerea şi organizarea unitaţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor cu modificările şi completările ulterioare;
(2) Prof. Dr. Marcean Crin: “Tratat de îngrijiri medicale pentru asistenți medicali generaliști”; volumul I, volumul II, volumul III, Editura Univesitară Carol Davila Bucureşti, 2001
(3) Lucreţia Titircă: Urgenţe medico-chirurgicale –Sinteze-Editura medicală, Bucureşti 2006
(4) Corneliu Borundel: Medicină internă pentru cadre medii-Editura All – Ediţia aIVa rev. 2009
(5) Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare;
(6) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.785 din 24.11.2008, aprobată prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare;
(7) Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 2 / 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 560 din 12 august 2009 cu modificările și completările ulterioare;
(8) Ordinul ministrului sănătății nr.1226 / 03 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012 cu modificările și completările ulterioare;
(9) Ordinul ministrului sănătății nr. 1142/ 03 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenți medicali generaliști, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 669 bis din 31 octombrie 2013 cu modificările și completările ulterioare;
(10) Ordinul nr. 1.761/14 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 882 din 14 septembrie 2021, cu modificările şi completările ulterioare;
(11) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, cu modificările și completările ulterioare;
(12) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/12 decembrie 2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1009/15 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare;
(13) Ordin administratie publica Nr.443/2019 publicat in Monitorul Oficial Nr.251/2019-Ordin privind protocolul de triaj al pacienţilor din structurile de primire urgenţe;
Bibliografie Registrator Medical UPU-SMURD
(1) Ordinul Nr.1706 din 2 octombrie 2007 privind conducerea și organizarea unitaților și compartimentelor de primire a urgențelor, cu modificările si completările ulterioare;
(2) Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare;
(3) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/12 decembrie 2016 privind aplicarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1009/15 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare;
(4) Ordinul ministrului sănătații nr 1101 / 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitați sanitare;
(5) ECDL/ Certificat de competente digitale: Utilizarea computerului. Instrumente online. Editare text. Calcul tabelar;
Citește și:
Vrei să lucrezi la Cazinoul din Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii