Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:40 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Municipiului Mangalia angajează. Ce post este vacant

ro

09 Nov, 2018 20:12 407 Marime text
Primăria Municipiului Mangalia, județul Constanța organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere  vacante, de şef birou – Biroul Investiții din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Mangalia.
 
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • să fie absolvent de master sau studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
  • să aibă studii universitare de licenţă absolvite eu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice sau juridice;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului;
  • să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 5 ani;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 10 decembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 12 decembrie 2018, ora 10.00: proba interviu.
Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul unităţii în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la sediul primăriei, Serviciul Resurse Umane.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul instituţiei și la  telefon 0241/751.060, interior 214. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii