Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:28 10 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Post vacant la creșa „Albă ca Zăpada”, Agigea, județul Constanța. Data limită pentru depunerea dosarelor de concurs - 23 martie 2026

ro

10 Mar, 2026 09:14 133 Marime text
Creșă, foto cu rol ilustrativ Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța

Creșa „Albă ca Zăpada”, Agigea  cu sediul în Loc. Agigea, Str. Emil Cioran. Nr.48A, județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual,  conform H.G. nr. 1336/08.11.2022, respectând prevederile Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 și Legii 141/2025, după cum urmează: Muncitor necalificat – femeie de serviciu G/M normă intreagă, post vacant, pe perioadă nedeterminată.
 
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)  curriculum vitae, model comun european.
 

Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire  la  persoanele  care  au  comis  infracțiuni  sexuale,  de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru  completarea  Legii  nr.  76/2008  privind  organizarea  și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările  ulterioare,  pentru  domeniile  prevăzute  la  art.  35 alin. (1) lit. h).
 
 Bibliografie şi tematică:

Legea nr. 319/2006 a securității si sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare: cap IV  Obligațiile lucrătorilor; cap. V Supravegherea sănătății; cap. Vl  Comunicarea, cercetarea. înregistrarea și raportarea evenimentelor; cap. VII  Grupuri sensibile la riscuri.
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată: cap I Dispoziții generale; cap. II Obligații privind apărarea împotriva incendiilor.
LEGE nr. 132 din 30 iunie 2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice
METODOLOGIE din 28 aprilie 2022 de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară - Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 566 din 28 aprilie 2022: cap. ll Organizarea şi funcţionarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară, cap. VII Finanţarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară
NORME TEHNICE din 3 septembrie 2021 privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private Aprobate prin ORDINUL nr. 1.761 din 3 septembrie 2021: cap. I Definiţii, cap. II Curăţarea, cap. III Dezinfecţia. 
Condiţii specifice de participare la concurs:
1. Nivelul studiilor – G/M
2. Vechime în muncă:  Nu se solicită
 
Atribuții specifice postului:

1. Întreținerea Curții și a Aleilor
Măturarea zilnică a aleilor, trotuarelor și a zonelor asfaltate sau pavate din incinta instituției.
Colectarea gunoaielor și a resturilor aruncate în curte, golirea coșurilor de gunoi exterioare și transportul acestora la locurile de depozitare special amenajate.
Asigurarea curățeniei la căile de acces și în perimetrul acestora.
Curățarea băncilor și a meselor din perimetrul locului de joacă, spală periodic tartanul, mobilierul exterior si echipamentele de joacă.
Dezinfectează echipamentele de joacă
Indepartează obiectele periculoase (cioburi, pietre....)
Verifica zilnic starea echipamentelor de joaca și sesizează eventualele defecțiuni
Semnalează orice situație care poate pune în pericol siguranța copiilor. 
2. Întreținerea Spațiilor Verzi
Greblarea și colectarea resturilor vegetale (frunze uscate, crengi) din curte și din spațiile verzi.
Efectuarea lucrărilor sezoniere: udarea periodică a zonelor verzi, cosirea ierbii, plivitul buruienilor și săparea pământului în jurul arborilor sau florilor.
Toaletarea minimă (tăiere crengi uscate) și ajutor la plantarea de noi flori sau arbori 
3. Activități Sezoniere (Iarnă)
Îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe aleile de circulație, trotuare și de la intrarea în clădiri pentru a asigura accesul în siguranță.
Împrăștierea materialelor antiderapante (sare, nisip) pe căile de acces 
4. Responsabilități Suplimentare
Îngrijirea uneltelor de lucru (mături, lopeți, mașini de tuns iarba) și depozitarea lor corectă după utilizare.
Participarea la manipularea de materiale, mobilier sau mărfuri atunci când este necesar pentru buna funcționare a instituției.

Respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă (SSM) și a celor privind prevenirea incendiilor (PSI). 

Concursul va avea loc la sediul Creșei,,Albă ca Zăpada”, Agigea  , Str. Emil Cioran, nr.48A:

proba scrisă – 31.03.2026, ora 10:00
interviul – 02.04.2026, ora 10:00
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului, respectiv de la data de 10.03.2026 până la data de 23.03.2026, ora 16.00, la sediul Creșei ,,Albă ca Zăpada”, Agigea  , Str. Emil Cioran nr.48A. Selecţia dosarelor se face în termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor.

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecţie a dosarelor.

Notarea probei scrise se face în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării acesteia.            
 
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul Creșei ,,Albă ca Zăpada”, Agigea  şi pe pagina de internet www.cresaalbacazapada.ro, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei şi conţine atât punctajul obţinut, cât şi menţiunea „admis“ sau „respins“, după caz.

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor de înscriere, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie la compartimentul resurse umane, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se realizează prin afişare la sediul Creșei ,,Albă ca Zăpada”, Agigea  şi pe pagina de internet www.cresaalbacazapada.ro, la secţiunea special creată în acest scop, imediat după soluţionarea contestaţiilor.

Rezultatele finale se afişează la sediul Creșei ,,Albă ca Zăpada”, Agigea  şi pe pagina de internet www.cresaalbacazapada.ro, la secţiunea special creată în acest scop, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor pentru ultima probă, prin specificarea menţiunii „admis“ sau „respins“.
 
Citește și:
Locuri de muncă ConstanțaBaza Logistică Navală scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii