Locuri de muncă Constanța Șansă de carieră la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Se caută medic primar, specialitatea radiologie
Locuri de muncă Constanța: Șansă de carieră la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Se caută medic primar,
08 Oct, 2026 11:03
ZIUA de Constanta
177
Marime text
177
Marime text

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa scoate la concurs un post de medic primar, specialitatea radiologie imagistică medicală.
Postul este de execuţie, pe perioadă nedeterminată, cu jumătate de normă primar, în cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală (CT, RMN ).
Condiţiile generale de înscriere la concurs
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaste limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineste condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specific potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru savârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra infăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidate la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocuparii unei funcţii sau a exercitarii unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind
organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Condiţiile specifice de participare la concurs
- diplomă de medic sau diplomă de licenţă în medicină;
- examen de medic primar, specialitatea radiologie şi imagistică medicală;
Conţinutul dosarului de înscriere şi locul de înscriere
Candidații vor depune la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Bld.Ferdinand nr.100, un dosar de înscriere la concurs care va cuprinde următoarele acte:
a) formularul de înscriere la concurs;
b) copia de pe diploma de licenţă si certificatul de medic primar pentru medici ;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/inscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicata una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătaţii nr.166/2023;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar cu valabilitate de 3 luni şi se depune la dosar în termen de valabilitate, sau poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a primei probe a concursului;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă ca nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor,
precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilitaţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medical de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului; adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
k)curriculum vitae, model comun european.
Copiile actelor, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Concursul se organizează în maximum 30 de zile lucratoare de la publicarea anunțului de concurs. Calendarul de concurs va fi publicat pe site-ul: www.infectioaseconstanta.ro - la secțiunea „Angajări și promovări” și se afisează la sediul unității.
Candidatul admis la concursul pentru ocuparea postului va încheia cu spitalul un contract individual de muncă care nu va conține clauze de confidențialitate, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, sau, după caz, clauze de neconcurență.
Relații suplimentare și regulamentul de organizare a concursului, precum și bibliografia și tematica pentru concurs se publică pe site-ul: www.infectioaseconstanta.ro și se afișează la sediul unității.
În vederea participarii la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucratoare de la data afițării anunțului, respectiv până în data de 21.10.2026 (08.10.2026-21.10.2026), la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanta, Bld.Ferdinand nr.100 (Comp. RUNOS) intre orele 9:00-12:00, in zilele lucrătoare.
Concursul se organizeaza în maximum 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului de concurs.
Calendarul de concurs va fi publicat pe site-ul:www.infectioaseconstanta.ro -la secțiunea „Despre SCBI”– “angajări și promovări” și se afișează la sediul unității.
Citește și
Locuri de muncă Constanța Angajări la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia.Mai multe posturi vacante sunt scoase la concurs
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


