Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:05 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă O funcţie publică de conducere vacantă, scoasă la concurs de Primăria Ovidiu. Detalii

ro

14 Aug, 2018 00:00 1177 Marime text
Primăria Ovidiu organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Ovidiu. Este vorba despre funcţia de şef Birou Achiziţii, Contracte, Programe, Proiectare din cadrul Serviciului Tehnic, Achiziţii şi Investiţii.
 
Dosarele de participare la concurs pot fi depuse între 13 august şi 3 septembrie. Selecţia dosarelor depuse va avea loc între 4 şi 10 septembrie. Proba scrisă se va desfăşura pe data de 19 septembrie, ora 10.00. Cât priveşte interviul, data acestuia se va afişa odată cu rezultatul probei scrise, având loc într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la susţinerea probei scrise.
 
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă studii universitare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;  să deţină studii de masterat sau postuniversitare, absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor, necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor de 5 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică clasa I. De asemenea, candidaţii trebuie să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată. Condiţiile de participare la acest concurs de ocupare a funcţiei publice de conducere vacante şef Birou Achiziţii, Contracte, Programe, Proiectare din cadrul Serviciului Tehnic, Achiziţii şi Investiţii sunt afişate la sediul Primăriei Ovidiu.
 
De asemenea, Primăria Ovidiu va organiza un alt concurs pentru ocuparea a două posturi de muncitori din cadrul Biroului Gospodărie Orăşenească. Proba practică este programată pentru data de 11 septembrie, ora 10.00, iar interviul - pe data de 13 septembrie, ora 10.00. Candidaţii vor îndeplini următoarele condiţii: să cunoască limba română, să aibă capacitatea de execuţie, să aibă o stare se sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, să aibă studii medii/generale şi vechime în muncă de minimum 6 luni. Dosarele de participare la concurs pot fi depuse în perioada 14 - 28 august, la sediul Primăriei Ovidiu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii