Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:46 04 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării

ro

20 Mar, 2020 06:42 2287 Marime text
 
 
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 224 din 18 martie a fost publicată Hotărârea Parlamentului numărul 3 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării.

Hotărârea aprobată de Parlament are un singur articol.

„În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată, observând prevederile art. 13 pct. 16, art. 73 şi art. 74 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 03.03.1992, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018, cu completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 34 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic - Se încuviinţează starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, de la data de 16 martie 2020, ca măsură excepţională adoptată de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020”.
 
Actul normativ este semnat de preşedintele Camerei Deputatilor Ion Marcel Ciolacu şi pentru preşedintele Senatului, de Titus Corlăţean.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii