Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radio România 85 - 15 ani de ediţii sonore la Editura Casa Radio – opere de Caragiale şi Creangă în CD box-uri aniversare!

ro

29 Oct, 2013 18:59 1381 Marime text
(29 octombrie 2013)
 
Editura Casa Radio – fidelă programului cu care a debutat în urmă cu exact 15 ani! – îşi invită/provoacă şi astăzi cititorii/ascultătorii să (re)descopere inepuizabila atracţie a marilor clasici în versiuni sonore mereu surprinzătoare, datorate explorării fascinantului tezaur al Arhivelor Radio România.
Joi, 31 octombrie, ora 14:00, la Sala Radio, în ajunul aniversării celor 85 de ani de radiofonie românească, vă prezentăm în premieră două apariţii editoriale excepţionale: I.L. Caragiale, Comedii şi Ion Creangă, Amintiri din copilărie.
Clasici ai scrisului, clasici ai rostirii, înregistrări unice, inestimabile, ce dobândesc o nouă viaţă pe noi suporturi, apar acum în ediţii sonore integrale, a căror menire este să le facă auzită actualitatea:
„De ce-am mai asculta, acum, variantele clasice şi radiofonice ale Scrisorii…, Nopţii…, Carnavalului… şi Conului Leonida, nimic altceva decât voce şi cuvânt?” se întreabă Iulia Popovici, în prezentarea integralei de 4 CD-uri I.L. Caragiale, Comedii (colecţia Fonoteca de Aur, înregistrări 1952-1961, în regia lui Sică Alexandrescu, cu Coca Andronescu, Radu Beligan, Cella Dima, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Mişu Fotino, Dem Rădulescu, Carmen Stănescu, Grigore Vasiliu-Birlic ş.a.). „Ca şi în cazul altor spectacole din colecţiile Editurii Casa Radio, nu e vorba de nici un fel de alunecare în nostalgie, paseism sau glorificare a «generaţiilor de aur» – pur şi simplu, în tot acest torent de Caragiale deja mestecat, consumat, aceasta e o şansă unică de a redescoperi adevărata contemporaneitate a universului caragialesc: cea a cuvântului şi a personajelor întrupate din el, pur şi simplu. Care să ne pună, încă o dată, imaginaţia în mişcare. Pentru că aceste spectacole sunt un succes.”
Şi despre un clasic precum Creangă se pare că „s-a spus totul”, dar abia în acest context aniversar Editura Casa Radio vă poate propune într-un set de 4 CD-uri prima ediţie radiofonică integrală a Amintirilor din copilărie în lectura lui Sandu Sticlaru.
„Cam o dată la cinci ani mă întorc la Creangă, şi asta din cele mai personale motive posibile. Fie toamna, când încep ploile, fie după prima ninsoare. L-am descoperit în copilărie, ...într-o ediţie interbelică, ieftină, cu paginile îngălbenite, în casa bunicilor mei din Medgidia...”, mărturiseşte autorul Medgidiei, oraşul de apoi, scriitorul Cristian Teodorescu, semnatarul prezentării ediţiei sonore a Amintirilor, citite de Sandu Sticlaru, „omul care ştia să aibă voce de soldat fanfaron, de prost câştigător în schiţe dramatice şi de tragicomic personaj brechtian, răsucindu-şi glasul şi metamorfozându-şi figura”...
Prin înregistrările realizate între 10 mai şi 3 octombrie 2005 de Emil Buruiană, în cadrul programului „Noua Fonotecă de Aur”, un mare actor ca Sandu Sticlaru, dispărut în 2006, ne oferă o magistrală versiune interpretativă a unei opere ce e disponibilă acum – în premieră discografică absolută! – în colecţia „vocilor care luminează textul” („Lecturi pe întuneric”).
Vă aşteptăm, joi, 31 octombrie a.c., ora 14, în foaierul Sălii Radio, din str. G-ral Berthelot, nr. 60-64, la sărbătorirea celor 85 de ani ai Radio România şi 15 ani ai Editurii Casa Radio prin lansarea ediţiilor sonore integrale ale celor doi „clasici fără vârstă”: Caragiale şi Creangă.
Prezintă: Iulia Popovici, Florin Iaru, Cristian Teodorescu, Titus Vîjeu.
Participă: Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, Oltea Şerban-Pârâu, director Centrul Cultural Media Radio România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii