Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:20 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat ITM Constanta

ro

21 Jun, 2013 15:07 941 Marime text
  În cursul zilei precedente N. Gheorghe, de 33 de ani a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia l-au reţinut pe o perioadă de 24 de ore pentru infracţiunea de proxenetism.
  Reamintim, că la data de 20 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-10.00, poliţiştii Compartimentelor Investigaţii Criminale, şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.JJ. Constanţa -Detaşamentul 8 Cernavoda, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbaţi din Cernavodă.
  Acţiunea a vizat identificarea suspecţilor N. Eugen, de 29 de ani, N. Gheorghe, de 33 de ani şi N. Ion, de 32 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
  În sarcina suspecţilor se reţine faptul că în perioada 2011-2013 au îndemnat sau înlesnit practicarea prostituţiei a două tinere majore, în Italia şi Spania, în scopul obţinerii de foloase materiale.
  Cu ocazia descinderilor a fost ridicată suma de 9.500 euro, cantitatea de 100 grame bijuterii şi un paşaport turistic pe numele uneia dintre tinere.
Doi dintre suspecţi au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea audierilor.
 
La data de 20 iunie a.c., Poliţiştii din Cerchezu au fost sesizaţi de către un localnic, cu privire la faptul că, în ziua de 19 iunie a.c., P. Marin, de 62 de ani, din localitate, i-a recoltat de pe o suprafaţă de teren cultivată cu orz, ce îi aparţine, aproximativ 400 kg de orz, cauzându-i un prejudiciu de 400 lei.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
 
La data de 20 iunie a.c., poliţiştii din Mircea Vodă au identificat u tânăr de 18 ani, din localitate, suspectat de săvârşirea unui furt, din locuinţa unui bărbat de 37 de ani, din localitate, de unde a sustras suma de 310 lei.
  Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.
 
La data de 20 iunie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au documentat activitatea infracţională a lui A. Georgeta, de 41 de ani, din Năvodari, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada ianuarie 2007 - 2012, a reţinut şi nu a vărsat cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă suma totală de 106.356 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.
           Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspecta în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Ti-a placut articolul?

Comentarii