Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea activităţilor desfăşurate de structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa conform Planului de Acţiune Litoral 2013, perioada 01.06 – 15.09.2013

ro

18 Sep, 2013 16:10 1141 Marime text
În sala Remus Opreanu din Instituţia Prefectului, s-a desfăşurat miercuri, 18 septembrie a.c., între orele 10.00-11.00, activitatea de evaluare a misiunii de menţinere a ordinii şi siguranţei publice pe timpul sezonului estival. La această activitate au participat prefectul judeţului Constanţa, domnul Eugen Bola, primul adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major al Jandarmeriei Române, colonel dr. Ovidiu Vasilică, inspectorul şef, colonel dr. Costică Cojoc şi colonel Mircea Seceleanu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa.
 
            În sezonul estival 2013, 110 jandarmi ai Inspectoratului Judeţean Constanţa au fost prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice. Aceştia au acţionat în cadrul „Planului de Acţiune Litoral – 2013“, care prevede patrularea în sistem integrat, cu Poliţia şi Poliţia de Frontieră.
          Militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au menţinut ordinea publică în staţiunile Năvodari, Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche.
 
În domeniul combaterii fenomenului infracţional au fost constatate o serie de fapte de natură penală, constând în principal în fapte ce privesc consumul de droguri, furturi sau alte genuri de fapte specifice sezonului, astfel:
 
  Total infracţiuni constatate: 49 infracţiuni (din care 9 infracţiuni constatate pe linia furturilor de produse agricole), cu 60 autori;
          - independent - 30 infracţiuni cu 36 autori;
  - în cooperare cu personalul Poliţiei Române - 19 infracţiuni cu 24 autori ;
 
          În domeniul constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor contravenţionale s-au constatat:
  Total sancţiuni - 1366 sancţiuni contravenţionale;
  - 319 avertismente scrise ;
  - 1047 sunt amenzi aplicate, valoarea amenzilor aplicate este de 695220 ron;
 
  Situaţia sancţiunilor contravenţionale aplicate pe acte normative
- Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice942 sancţiuni contravenţionale,;
- Legea nr. 12/1991 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţilor comerciale ilicite416 sancţiuni contravenţionale;
- O.U.G. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi8 sancţiuni contravenţionale.
 
S-au executat o serie de acţiuni în comun cu alte instituţii, astfel:
- 5 acţiuni cu un efectiv de 10 jandarmi cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, fiind vizate în principal punctele de intrare a turiştilor în judeţul Constanţa, respectiv Podurile rutiere Cernavoda şi Giurgeni;
- 24 de acţiuni cu un efectiv de 52 de jandarmi cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Judeţean Constanţa pentru prevenirea şi combaterea încălcării legislaţiei muncii de către agenţii economici, în zonele turistice: Năvodari, Mangalia, Neptun-Olimp, Vama Veche, 2 Mai;
 
- 5 acţiuni cu un efectiv de 21 de jandarmi cu lucrătorii din cadrul E.N.E.L. Constanţa pentru prevenirea şi combaterea furturilor de energie electrică ori branşarea ilegală la reţeaua electrică.
 
Pentru realizarea obiectivului principal pe timpul sezonului estival 2013 - creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, cadrele Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale au participat la acţiuni specifice de prevenire desfăşurate independent sau în cooperare cu alte instituţii, astfel:
- acţiuni de promovare a campaniei Ministerului Afacerilor Interne „Vacanţă în siguranţă”, ocazie cu care au fost împărţite turiştilor 1000 de flyere;
- acţiuni de promovare a campaniei de prevenire a traficului de persoane ce vizează descurajarea cererii de servicii sexuale, ocazie cu care au fost împărţite turiştilor 3000 de flyere;
- acţiuni de promovare a campaniei pentru apelarea numărului de urgenţă 112, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, ocazie cu care au fost împărţite turiştilor 200 de flyere.
 
  De asemenea cadrele Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale au participat la acţiuni de combaterea a consumului de droguri în rândul turiştilor precum şi a furturilor de pe plaje, din corturi sau din locaţiile de divertisment.
 
Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, implicate în executarea misiunilor de ordine publică, în perioada Sezonului Estival 2013, au acţionat pentru prevenirea şi realizarea climatului de normalitate, prin eficientizarea măsurilor specifice, precum şi pentru aplicarea unor noi forme şi procedee operaţionale, în scopul realizării surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, creşterea capacităţii de acţiune şi adaptarea la cerinţele standardelor europene, urmărindu-se, prioritar, îndeplinirea următoarelor obiective:
- asigurarea prezenţei active, la vedere, a jandarmilor, în uniformă adecvată şi cu mijloacele din dotare, în zona staţiunilor şi în zona aglomerărilor de turişti;
- identificarea şi supravegherea locurilor şi mediilor cu potenţial criminogen ridicat;
- transmiterea către turişti, a unor recomandări cu caracter preventiv;
- consolidarea parteneriatului cu administraţiile publice locale, complexe turistice şi organizaţii non-guvernamentale, în vederea controlării situaţiei operative şi a cunoaşterii activităţii persoanelor predispuse la încălcări ale legii;
 - asigurarea, de către operatorii de turism, în baza unor protocoale de colaborare, a protecţiei turiştilor şi a bunurilor acestora;
 - planificarea şi adoptarea unor măsuri eficiente de ordine şi siguranţă publică, în sistem integrat;
- atragerea localnicilor şi turiştilor în sprijinul jandarmilor, prin amplificarea relaţiilor de colaborare.
 
Pe timpul sezonului estival efectivele inspectoratului au participat la 119 misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor sportive, cu un efectiv de 779 jandarmi, precum şi la 56 misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestaţiilor cultural-artistice, cu un efectiv de 212 jandarmi.
 
Dintre manifestaţile publice de amploare (cultural artistice sau sportive), enumerăm:
- în data de 13.07.2013 – Asigurarea măsurilor de ordine publică în zona Cordonului plajă Venus – Saturn, pe timpul desfăşurării evenimentului muzical „ Liberty Parade “ la care au participat 50.000 spectatori - un efectiv de 50 jandarmi iar în sprijinul efectivelor I.J.J. Constanţa au executat misiunea şi 61 de cadre din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei;
 
  - în perioada 01-04.08.2013 - Asigurarea măsurilor de ordine publică în localitatea Vama Veche, pe timpul desfăşurării evenimentului muzical „Folk You- Florian Pitiş “ la care au participat 10.000 spectatori, un efectiv de 48 jandarmi;
 
  - în perioada 09-10.08.2013 - Asigurarea măsurilor de ordine publică pe plaja Hanul Piraţilor din localitatea Navodari, pe timpul desfăşurării evenimentului muzical „The Mission “ la care au participat 10.000 spectatori - un efectiv de 25 jandarmi;
 
- în perioada 16-18.08.2013 - Asigurarea măsurilor de ordine publică în municipiul Constanţa, pe timpul desfăşurării evenimentului cultural-artistic „Festivalul antic”.
 
În perioada 06-07.09.2013, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, a organizat pe raza municipiului Constanţa „Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar, ediţia a XIII-a, acţiune la care a participat un efectiv de 14 jandarmi.
 
  De asemenea au fost asigurate măsuri de ordine publică pentru siguranţa turiştilor sosiţi în Portul Constanţa cu nave de croazieră, în port sau pe traseul de deplasare al acestora la obiectivele turistice din judeţ, în perioada sezonului estival fiind acostate 18 nave cu un număr de 15500 pasageri, fiind executate 18 acţiuni cu un efectiv de 60 de jandarmi.
 
La nivelul inspectoratului s-au consolidat relaţiile de colaborare cu autorităţile publice locale, în special Primăria Mangalia, care a sprijinit activităţile specifice, inclusiv prin asigurarea unui nou sediu al Detaşamentului 6 Jandarmi Mangalia precum şi Primăria Oraşului Cernavoda care au sprijinit executarea misiunilor prin asigurarea de combustibil necesar autovehiculelor din dotarea subunităţilor.
 
În vederea realizării unui climat de ordine şi siguranţă publică, pe perioada sezonului estival 2013, când efectivele Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au fost implicate în marea majoritate în aceste misiuni, s-au intensificat măsurile specifice la nivelul celorlalte subunităţi.
 
Astfel, Detaşamentul 7 Jandarmi Medgidia, Detaşamentul 8 Jandarmi Cernavoda şi Detaşamentul 9 Constanţa au executat o serie de acţiuni specifice în vederea prevenirii şi combaterii furturilor de componente ale sistemului de circulaţie pe calea ferată, în vederea realizării siguranţei circulaţiei turiştilor şi evitării întârzierilor trenurilor spre şi dinspre staţiunile de pe litoral.
 
De asemenea s-a luat măsura suplimentării efectivelor care execută misiuni de pază şi protecţie instituţională, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, în special în zona obiectivelor diplomatice din municipiul Constanţa, pe traseul de deplasare a turiştilor în zona centrală.
 
De asemenea s-a asigurat intervenţia pe timpul vizitării staţiunii de către turiştii străini sosiţi cu vasele de croazieră în portul Constanţa.
 
  COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii