Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:48 18 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ IJJ Constanţa - 15.07.2012

ro

15 Jul, 2012 17:04 1114 Marime text

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELORJANDARMERIA ROMÂNĂ
INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN  CONSTANŢAStr. Mircea cel Bătrân Nr. 108, Constanţa; tel. : 0241.618969, www.jandarmeriaconstanta.ro     -RELAŢII PUBLICE- GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ „TOMIS“ CONSTANŢA Bulevardul I.C. Brătianu nr. 246, Constanţa; tel. 0241/623.435,www.jandarmeriamobilatomis.ro

Nr.114
Constanţa, 15.07.2012

„GEANTA JUCĂUŞĂ”
Duminică, 15 iulie a.c., ora 03.00, în urma unui apel prin ,,SNUAU 112’’, doamna O. Maria, de 26 ani, din Bucureşti, a reclamat faptul că i-a dispărut o geantă de culoare maro de pe plaja, din faţa Terasei ,,La Stuf’’, din Vama Veche.
Un echipaj de jandarmi s-a deplasat imediat la faţa locului. Persoana a descris modelul de geantă şi obiectele care se aflau în interiorul acesteia. După două ore de căutări, la aproximativ 50 metri faţă de locul sesizat, sub un şezlong, jandarmii au găsit geanta în care se aflau cheile de la maşină şi cardurile bancare.  Acestea au fost predate pe bază de proces verbal părţii vătămate care le-a recunoscut ca fiind ale ei.
Pentru găsirea bunurilor, în sprijinului echipajului format din şase militari au venit şi celelalte patrule de ordine publică din Vama Veche.
O.Maria le-a mulţumit jandarmilor pentru operativitatea de care au dat dovadă şi a înaintat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, o scrisoare de mulţumire.

****
Sâmbătă,14 iulie, a.c., ora 21.00, un echipaj de  jandarmi  aflat în patrulare pe faleza din Mangalia, în dreptul terasei restaurant ,,Bistro Faleză”, a observat două persoane care opreau trecătorii din zonă şi încercau să le ofere spre vânzare mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte inscripţionate cu mărci înregistrate.
În urma controlului efectuat asupra bagajelor, jandarmii au descoperit zece tricouri inscripţionate ,,Adidas”; nouă perechi tenişi ,,Puma”; trei perechi de încălţăminte sport ,,Nike”; o pereche de încălţăminte ,,Lacoste”; patru şorturi  ,,Adidas”.    
Persoanele în cauză, Vasile C., de 31 ani şi Vasile S., de 26 ani, din Tecuci şi bunurile au fost predate la sediul Poliţiei Mangalia unde s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii faptei de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

****
Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să nu aibă bunuri de valoare la vedere în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi sau ale autoturismelor, şi să nu parcheze autoturismele în locuri ferite sau slab luminate. De asemenea dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute cu scopuri obscure, cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.   


          COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii