Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vila Florența, din Constanța, aparținând Vectra Imobiliare SRL, va fi scoasă din nou la licitație (DOCUMENTE)

ro

18 Feb, 2022 00:00 2352 Marime text

 
  • Judecătorul sindic a fost Elena Laura Suliman, de la Tribunalul Constanța..
 
Se schimbă judecătorul din dosarul 2084/118/2009 privind falimentul societății comerciale Vectra Imobiliare SRL! Conform portalului instanțelor de judecată, dosarul va fi repartizat unui alt complet de judecată, ca urmare a desființării completului anterior. Vectra Imobiliare SRL a fost condamnată în dosarul „Păgubiții Vectra“, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane).
 
Vectra Imobiliare SRL a intrat în insolvență în iunie 2009.
 
Până în prezent au fost acordate 63 de termene de judecată. Încă nu a fost stabilit noul termen în cauză. 
 
Datorii imense
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență Nr. 3.349/2009 (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), debitoarea SC Vectra Imobiliare SRL a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței şi reorganizarea activității sale.
 
În motivarea cererii, debitoarea a susținut că starea de insolvență este prezentă față de cuantumul datoriilor la data de 31.12.2009 de 8.570.003 lei raportat la disponibilul existent în casă şi în bancă de doar 68.409 lei astfel încât are
Obligația de a formula această cerere. Totodată, firma și-a exprimat intenția de reorganizare a activității prin propunerea unui plan de reorganizare
 
Apoi, la data de 24 februarie 2009 creditoarele Volksbank Leasing România IFN şi Volksbank Broker de Asigurare SRL au depus cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței față de debitoarea Vectra Imobiliare SRL.
 
La data formulării cererii, debitoarea datora față de prima creditoare suma de 43.469,47 lei reprezentând rate restante iar față de cea de a doua 3.548,50 lei reprezentând rate prime de asigurare casco restanțe.
 
În numele legii
 
Față de cele mai sus precizate, tribunalul, în numele legii, a admis cererile conexe formulate de debitoarea SC Vectra Imobiliare SRL şi creditoarele Volksbank Leasing România IFN SA şi Volksbank Broker de Asigurare SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Vectra Imobiliare SRL.
 
Astfel, instanța a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Vectra Imobiliare SRL.
 
Vila Florența, din nou la vânzare
 
De precizat că în  Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2771/15.02.2022 (ce poate fi citit accesând secțiunea Documente) a fost publicat Raportul de activitate intocmit de lichidatorul judiciar pentru perioada cuprinsă între data de 25.10.2021 - 14.02.2022.
 
Conform BPI nr. 2771/15.02.2022, lichidatorul a procedat la publicarea unui anunț privind suspendarea organizarii de licitatii publice cu strigare a bunurilor imobile aparținâd firmei, constând în imobil, construcție, proiectată pentru apartamente și demisol cu destinatie de garaje, în solutie D+P+3E+M, cu suprafata de 379 m.p. (suprafata construită la sol), amplasată pe un teren cu suprafață de 716 mp (vila Florența), urmând să se procedeze la reluarea procedurii de valorificare a bunurilor, prin întocmirea unui alț anunț de vânzare.
 
„Menționam faptul că acest demers a fost întreprins ca urmare a faptului că aceasta construcție nu a fost intabulată, respectiv, lucrarea de cadastru nu este finalizată, aspect ce împiedică valorificarea bunului în cadrul procedurii. În continuare, cu ocazia licitației publice cu strigare, organizată la data de 26.08.2021, au fost adjudecate bunurile mobile, constând în: motocicleta Yamaha R6 - 2.257 euro, inclusiv TVA. - Motocicleta Yamaha R6 - 2.667 euro, inclusiv T.V.A. - remorca ambarcatiuni - 669 euro, inclusiv T.V.A., în favoarea lui Mihaiu Mircea Eugen.
 
Așa cum arătam și mai sus, Vectra Imobiliare SRL a fost condamnată în dosarul „Păgubiții Vectra“, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța din punctul de vedere al părților civile (aproximativ 200 de persoane).
 
Prin decizia penală nr. 285 din 26.03.2019, Curtea de Apel Constanța a hotărât
condamnarea Vectra Imobiliare SRL la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 900.000 lei fiecare și pedeapsa complementară constând în dizolvarea persoanelor juridice, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Condamnare definitivă în dosarul Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii