Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Upetrom 1 Mai SA Ploiești, deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a intrat în faliment

ro

12 Jun, 2020 19:52 5834 Marime text
 
  • Pe data de 11 august 2017, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței. 

Judecătorii Secției a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal din Tribunalul Prahova a decis intrarea în faliment a companiei Upetrom 1 Mai SA Ploiești deținută de omul de afaceri Gabriel Comănescu.
 
Oficial de la instanță
 
„Admite cererile creditorilor CEZ Vânzare, Engie Romania SA şi A1 Carpi Finance SA şi în baza raportului administratorului judiciar, în temeiul art. 145 alin. 1 lit. C din Legea 85/2014, dispune Intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei Dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, Desemnează lichidatorul judiciar PWC Bucureşti cu o retribuţie de 2000 lei. Fixează termen maxim de predare a gestiunii averii, împreună cu actele şi operaţiunile efectuate după deschiderea procedurii 15.06.2020 . Întocmirea până la data de 15.06.2020 a unei liste cuprinzând sumele şi adresele creditorilor, creanţelor acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Notificarea intrării în faliment tuturor creditorilor menţionaţi în listă ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii, debitorului şi registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, cu respectarea dispoziţiilor art. 99 alin. 2 şi 3 din lege. Notificarea va cuprinde:  termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar la 03.07.2020 ;  termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar ;  termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar 03.08.2020;  termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat 03.09.2020“.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 17 septembrie.
 
Dosarul 5963/105/2017 se află pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal din Tribunalul Prahova din data de 3 august 2017.
 
 Pe data de 11 august 2017, instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.
 
Potrivit cotidianul.ro, societatea face parte din Grup Servicii Petroliere, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Unitatea a fost înființată în 1908, sub numele de „Societatea de Reparaţii Foraj”, având ca obiect principal de activitate „fabricarea utilajelor pentru extractie şi construcţii”, fiind una dintre perlele economiei românești în ultima sută de ani. Comănescu a cumpărat fabrica 1 Mai de la Ploiești în 2001, reușind astfel să pună mâna pe un teren în suprafață de 650.000 de metri pătrați, mai mult de cât suficient, întrucât unitatea își desfășura activitatea pe 100.000 de metri pătrați. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii