Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanţa a dispus închiderea procedurii insolvenţei în dosarul societăţii comerciale Latora Int. SRL

ro

18 Jan, 2018 11:25 1748 Marime text
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în şapte zile de la comunicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
 
Potrivit datelor oficiale, creditoarea Enel Energie SA, în contradictoriu cu debitoarea Latora INT. SRL a investit judecătorul sindic cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei reglementată de Legea 85/2014.
 
În motivarea cererii s-a precizat că, impotriva debitoarei creditoarea deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 69.312,57 lei, reprezentând contravaloare facturi emise în baza contractului de management încheiat între părţi, deşi scadenta a fost depăşită de mai mult de 60 de zile.
 
După analiza documentelor, instanţa a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoarea Latora INT. SRL cu sediul in Constanţa, Tabara Nord, Laborator Carmangerie, judeţ Constanta.

Citeşte şi

Creditorii firmei afaceristului Bolboceanu, Latora Int SRL, convocaţi în adunare. Iată ce votează!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii