Fosta Subshore Mangalia, acum Verite SRL, în insolvență – plan de reorganizare pentru redresare financiară
Fosta Subshore Mangalia, acum Verite SRL, în insolvență – plan de reorganizare pentru redresare financiară

Societatea Verite SRL, cunoscută anterior sub numele de Subshore Mangalia SRL, a inițiat o procedură de insolvență la Tribunalul Constanța, Secția a II-a Civilă. Dosarul cu numărul unic 8506/118/2024/a1, înregistrat în data de 20 iunie 2025, vizează reorganizarea companiei sub supravegherea unui administrator judiciar, Casa de Insolvență GMC SPRL Craiova.
Decizia vine după ce, la începutul lunii iunie 2025, Tribunalul a confirmat planul de reorganizare propus, care se va derula pe o perioadă de trei ani și presupune continuarea activității sub control judiciar, cu rapoarte trimestriale către comitetul creditorilor.
Solutia pe scurt: H O T Ă R ÂR E În temeiul art. 139 alin. 1 litera B) din Legea nr. 85/ 2014, confirmă planul de reorganizare a debitoarei VERITE S.R.L. votat în sensul acceptării de adunarea creditorilor la data de 05.05.2025, având o durată de 3 ani de la data confirmării, plan din care face parte integrantă programul de plăţi şi modalitatea de asigurare a plăţilor. Dispune continuarea activităţii debitoarei sub conducerea administratorului special şi sub supravegherea administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei prin administratorul special obligaţia de a prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situaţiei financiare a averii debitoarei şi de a le înregistra la grefa Tribunalului Constanţa Secţia a II-a Civilă, ulterior aprobării lor, cu respectarea termenului stabilit de judecătorul sindic şi, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a notifica creditorii în condiţiile prevăzute de art. 144 teza finală din Legea nr. 85/2014, în vederea consultării rapoartelor, precum şi de a prezenta situaţia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii, în vederea recuperării acestora, pentru avizare comitetului creditorilor. Acordă termen de judecată la data de 30.09.2025, ora 09:00, complet F14 Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa Secţia a II -a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.06.2025.
Verite SRL, cu sediul în București, a acumulat datorii semnificative, inclusiv față de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, precum și către alți creditori importanți precum AB Account Expert SRL, New Concept Project sau Damen Shipyards Mangalia – un creditor cu o creanță chirografară de aproximativ 9,2 milioane lei (circa 1,8 milioane euro).
Compania este condusă de Aurel Valentin-Ionuț, care deține calitatea de asociat unic după retragerea partenerului norvegian Pedersen Jan Kare. Verite SRL a raportat pentru anul 2023 o cifră de afaceri de circa 2,7 milioane euro și un profit net de 1,5 milioane euro, cu un număr de 18 angajați. Cu toate acestea, datoriile cumulate au ajuns la aproximativ 925.000 euro.
Totodată, Aurel Valentin-Ionuț este și asociatul unic al societății Subsore R SRL, o firmă activă în construcția de nave și structuri plutitoare, care a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de aproximativ 475.000 euro și datorii de 159.000 euro.
În luna noiembrie 2024, Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva Verite SRL, iar termenul pentru soluționarea contestațiilor și înregistrarea creanțelor a fost stabilit în primul trimestru al anului 2025.
Această decizie vine într-un context mai amplu al relațiilor economice dintre Verite SRL și Damen Shipyards Mangalia, societate aflată și ea în insolvență, cu care se află în dispută financiară.
Pentru mai multe detalii despre acest caz și implicațiile sale economice, puteți consulta și articolul anterior din ZIUA Constanța:
O firmă din Constanța cu afaceri de aproape 20 milioane lei dă Fiscul în judecată.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp