Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

666, cifra fiarei, şi falimentul echipei de fotbal Farul Constanţa Dosarul, judecat din mai 2010, a primit cel de-al 52-lea termen

ro

01 Nov, 2017 00:00 2964 Marime text
Iulia Casian, judecător al Tribunalului Constanţa, a acordat cel de-al 52-lea termen în dosarul privind falimentul echipei de fotbal Farul Constanţa! Cauza se va afla din nou în atenţia magistraţilor pe data de 29 ianuarie 2018.
 
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 17 mai 2010. În luna iunie 2010, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei.
 
Pe data de 12 octombrie 2015, Tribunalul Constanţa a dispus începerea procedurii falimentului debitorului Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, hotărând dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
 
Reamintim că, în iulie 2001, Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa i s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a unui imobil proprietate publică a statului aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului.
 
Clubul Sportiv Fotbal Club „Farul“ Constanţa a dobândit personalitate juridică, potrivit sentinţei civile nr. 109/1993, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3150/1993. Statutul Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a fost actualizat în baza hotărârii Adunării Generale din 17.07.2005, cu încheierea de autentificare nr. 981/28.10.2005, la BNP Nicolae Cautinuc din Constanţa.
 
La 1 iulie 2009, prin protocolul încheiat între SC Maritima Sport SA şi SC Platinium Andreea SRL, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale nr. 2/06.07.2009 a membrilor fondatori ai Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, s-a schimbat membrul fondator majoritar numit prin statut, respectiv SC Platinium Andreea SRL, şi s-a aprobat numirea lui Giani Laurenţiu Nedelcu în funcţia de preşedinte al Consiliului Director şi a lui Mircea Crainiciuc în funcţia de director executiv.

666 

Conform HG nr. 666/12.07.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 423/30.07.2001, s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a unui imobil proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Concret, în temeiul HG 666/12.07.2001, ministerul anterior precizat a transmis în folosinţa gratuită a Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa, în baza protocolului nr. 2528/17.08.2001, imobilul ce constă în:
a) teren principal de fotbal - suprafaţă cu gazon = 7.591,84 mp
b) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu gazon = 6.710,69 mp
c) teren antrenament fotbal - suprafaţă cu zgură = 6.018,21 mp
d) pavilion administrativ compus din: subsol (cinci vestiare juniori, două magazii pentru materiale şi una pentru alimente, o spălătorie, un vestiar pentru îngrijitoare, cu grup sanitar) - parter (restaurant, bucătărie, două vestiare cu grupuri sanitare, saună, club analiză, două magazii şi un atelier de reparaţii echipament sportiv, cabinet medical, birou plus trei camere, magazin de prezentare articole sportive), etajul I (sală de forţă, saună, patru cabinete medicale cu două grupuri sanitare, două vestiare pentru juniori cu grupuri sanitare şi duşuri, birou antrenor, sală de protocol, cu două vestiare pentru îngrijitoare, sală de conferinţe, sală de mese pentru protocol cu grup sanitar, birou preşedinte cu secretariat, birou contabil-şef), etajul al II-lea (15 camere de cazare sportivi, cu grupuri sanitare şi duşuri, trei magazii din care două arhivă de presă).
 
De asemenea, Clubul Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa a mai primit tribune stadion principal cu următoarele spaţii sub tribune:
- tribuna A - latura de sud (patru ateliere de lucru cu grup sanitar, birou cu grup sanitar)
- latura de nord (două ateliere şi un grup sanitar)
- tribuna B (cinci camere cu două holuri, trei încăperi cu grupuri sanitare, două magazii)
- tribuna peluză nord (magazie pe toată suprafaţa de sub peluză)
- tribuna oficială (subsol: magazii+casa liftului, demisol: două săli protocol cu două grupuri sanitare, terasă, două magazii, parter: trei camere protocol, cabină TV, încăperi pentru oficiali, staţie de amplificare, grup sanitar)
- tribună stadion 2 antrenament
- nocturnă stadion (patru stâlpi de beton armat cu căi de acces şi incinte la baza lor, instalaţie de iluminat cu tot echipamentul aferent de funcţionare tablouri de distribuţie a energiei electrice, traseu cabluri, corpuri de iluminat), centrală termică, tunel acces jucători, dar şi alte suprafeţe construite (puncte de transformare şi spaţiu comercial Club 96).
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii