Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:55 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ Garda de Coastă - 11.01.2012

ro

11 Jan, 2012 14:13 1158 Marime text

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul  frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 3 infracţiuni astfel:

Marfă contrafăcută la Agigea

În data de 10.01.2012, în jurul orelor 15.00, o echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.
Containerul sosit pentru o societate cu sediul în judeţul Ilfov încărcat cu 14.300 bucăţi lenjerie intimă, în valoare aproximativă de 1.430.000 lei, conţinea bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.
Articolele de îmbrăcăminte purtând însemnele unei firme cunoscute au fost reţinute de lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionarului vamal.
Pe numele administratorilor societăţii comerciale, doi cetăţeni chinezi cu reşedinţa în Bucureşti, a fost întocmită lucrare penală pentru „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998.

Pescuit ilegal la Pardina

În data de 10.01.2011 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Pardina, pe timpul executării atribuţiilor de serviciu, au depistat doi cetăţeni care pescuiau cu o plasă interzisă de lege.
 Oamenii legii i-au prins în flagrant pe I.G. de 33 ani şi T.N. de 46 ani, ambii domiciliaţi în localitatea Ceatalchioi, care pescuiau pe canalul Sireasa cu o plasă tip setcă din fir textil.
Plasa de pescuit, în lungime de aproximativ 90 de metri, a fost ridicată în vederea confiscării,
Pe numele celor în cauză a fost întocmită lucrăre penală sub aspectul săvârşirii infracţiunlor de nedeţinere a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial şi pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale, fapte prevazute si sanctionate de art. 64 lit. a si lit. i din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Şofer fără permis de conducere la Mangalia

În data de 10.01.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat în trafic un cetăţean român care conducea un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.
Poliţiştii de frontieră au oprit în jurul orei 15.00, pe raza municipiului Mangalia, un autoturism marca Audi înmatriculat în R. Bulgaria şi condus de C. E. de 25 ani.
Şoferul a prezentat la control doar un certificat de înmatriculare al autoturismului,  declarând că nu posedă permis de conducere.
Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicata si actualizată.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii