Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Armă cu aer comprimat, lunetă şi 1.000 de proiectile, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

ro

04 Jun, 2013 09:27 877 Marime text
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
GARDA DE COASTĂ


ŞTIRE
04.06.2013
Armă cu aer comprimat, lunetă şi 1.000 de proiectile, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea o armă cu aer comprimat cu lunetă şi 1.000 de proiectile, pentru care destinatarul, un cetăţean român domiciliat în judeţul Constanţa, nu a putut prezenta documente justificative.
În data de 03.06.2013, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa de control fizic al containerelor din cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, verificarea unui container sosit din Statele Unite ale Americii pe adresa unui cetăţean român domiciliat în judeţul Constanţa.
În containerul controlat amănunţit, în care se aflau diferite obiecte personale ale persoanei în cauză, au fost descoperite o armă cu aer comprimat Quest de calibru 4.5 mm, o lunetă marca Center Point şi 1.000 de proiectile marca Crosman de acelaşi calibru.
Proprietarul bunurilor, cetăţeanul român C.F., în vârstă de 64 ani, nu a putut prezenta documente justificative pentru arma şi muniţia aferentă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării arma, luneta şi proiectilele aferente, urmând a le preda serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Lucrătorii Gărzii de Coastă a întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fapte prevăzute ţi sancţionate de art. 134 din Legea 295/2004, respectiv art. 279, alin. 1 Cod Penal.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă


Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii