Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prevederile O.M.F.P. nr.1100/2010

ro

19 May, 2010 16:22 3338 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

 Referitor la prevederile O.M.F.P. nr.1100/2010, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :
 
În data de 18 mai 2010 a fost postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi a fost distribuit în unităţile teritoriale, Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1100 privind constituirea unei baze de date cu privire la salariile şi structura acestora pentru personalul din sectorul bugetar, precum şi de abrogare a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr.32/42/2010.
Potrivit prevederilor ordinului, toate instituţiile publice din sectorul bugetar trebuie să-şi constituie şi să depună la unităţile de trezorerie la care sunt arondate, până pe data de 21.05.2010, o bază de date în format Excel, pe modelul aflat atât pe site, cât şi în trezoreriile operative.
Subliniem faptul că ordinul se adresează tuturor instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare, iar programul şi instrucţiunile se pot procura de la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului, pe stick, sau direct de pe pagina centrală a site-ului www.mfinante.gov.ro.

Bogdan  Huţucă
Director coordonator          

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii