Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reprezentanţii Serviciului Vamal al Republicii Moldova, vizită de studiu în Portul Constanţa

ro

11 Jul, 2022 15:44 794 Marime text
În perioada 11-12 iulie, oficialii Serviciului Vamal al Republicii Moldova se află într-o vizită de studiu în Portul Constanța. Aceasta face parte din programul misiunii bilaterale în Moldova, organizată de Biroul consilierului general al Departamentului de Comerț al SUA.

Oficialii şi experţii internaţionali prezenţi s-au întâlnit cu directorul general al CN APM SA Constanţa, Florin Goidea, dar şi cu reprezentanţi ai oficiilor vamale, obiectivul acestei întrevederi fiind acela de a cunoaşte entităţile care au autoritatea de a lua măsuri de aplicare și/sau de a identifica soluţii de modificare a procedurilor. Se are în vedere o mai bună înţelegere a impactului şi eficientizării procedurilor vamale, în special: automatizare în declarații și plăți, proceduri de control a mărfii, capacități de inspecție non-intruzivă, tipuri de mărfuri/activități ilicite detectate și interceptate. 

Scopul acestei vizite este de a familiariza participanții în legătură cu cele mai bune practici ale României în procedurile de control vamal din port. Această iniţiativă face parte din obiectivul general al misiunii SUA de a diversifica coridoarele comerciale ale Moldovei și de a îmbunătăți operațiunile în Portul Giurgiulești.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii