Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Străzile din Răzoare, comuna Oltina, modernizate de societatea Tehno Consulting Solution SRL (document)

ro

25 Apr, 2019 00:00 2542 Marime text
Comuna Oltina a semnat cu societatea Tehno Consulting Solution SRL, care și-a adjudecat contractul „Servicii de proiectare fază proiect tehnic și asistență tehnică din partea proiectantului pe timpul execuției lucrărilor pentru obiectivul «Modernizare străzi în cadrul proiectului reabilitarea și redimensionarea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Răzoare, comuna Oltina»“. Valoarea contractului atribuit este de 44.725,99 de lei.
 
Serviciile vor fi prestate în două etape. Etapa I constă în elaborarea întregii documentați tehnico-economice necesare execuției lucrărilor, în conformitate cu legislația, reglementările tehnice, regulamentele, procedurile, specificațiile tehnice, normativele, instrucțiunile tehnice, ghidurile și metodologiile în vigoare la momentul prestării acestor servicii, aplicabile în cazul obiectivului de investiție. Vorbim despre documentațiile necesare în vederea obținerii avizelor și acordurilor finale prevăzute în certificatul de urbanism, inclusiv depunerea și susținerea acestor documentații în față instituțiilor emitente, în vederea obținerii acordurilor și avizelor - în calitate de împuternicit al achizitorului; proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC); proiect de organizare a execuției lucrărilor; proiect tehnic de execuție, inclusiv detalii de execuție, elaborat conform legislației în vigoare privind conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice - faza proiect tehnic, aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Etapa II presupune asistență tehnică din partea proiectantului, pe timpul execuției lucrărilor.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele care dețin funcții de decizie din cadrul autorității contractante, cele cu putere de reprezentare din partea furnizorului de servicii auxiliare achiziției, precum și cele implicate în procedură din partea acestuia din urmă: Chirciu Gheorghe - primar; Cabason Daniel - viceprimar; Iacoboaia Mihai - secretar; Iacob Elena Alina, Maciuca Tudor, Maciuca Ramona, Miu Anișoara, Ciobanu Cristina - membri titulari și supleanți comisie evaluare; Anane Nicoleta, Andrei Florin, Cealera Ștefania, Dobre Lucian, Dinu Vasilica, Ghergic Ionel, Lefterica Vasile, Mocanu Marin, Trandafir Liliana, Tudor Doru - consilieri locali; Susanu Costel - consultant, servicii auxiliare achiziției.
 

Tehno Consulting Solution SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Tehno Consulting Solution are sediul social în Pantelimon, Ilfov. Asociat şi administrator al societăţii abonate la contracte cu statul, deşi nu are decât doi angajaţi, este Benian Gheorghe Bălă. Acesta este asociat şi în Revitalco Management & Consulting SRL, care a derulat mai multe contracte cu primării şi ONG-uri din judeţul Constanţa. În 2013, SRL-ul în care este asociat Bălă a primit un contract pentru realizarea unui studiu de mediu în Constanţa, la solicitarea Asociaţiei Române pentru Dezvoltare Durabilă, care a plătit în schimb 4,4 milioane de euro.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a licitației.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii