Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cobadin, contract de peste 1,28 milioane de euro, pentru reabilitarea drumului comunal DC 26 Conacu. Ce firme și l-au adjudecat

ro

19 Oct, 2022 00:00 1598 Marime text
  • Cele două firme care și-au adjudecat contractul sunt Asfalt Dobrogea și, respectiv, Consultant Proiect & Management, atribuirea făcându-se prin procedura simplificată.
  • Pentru acest contract au fost depuse, în total, patru oferte, fiind desemnată câștigătoare cea înaintată de asocierea Asfalt Dobrogea – Consultant Proiect & Management.
Primăria Cobadin a atribuit contractul privind proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție: „Reabilitare Drum Comunal DC26 Conacu“.
 
Cele două firme care și-au adjudecat contractul sunt Asfalt Dobrogea și, respectiv, Consultant Proiect & Management, atribuirea făcându-se prin procedura simplificată.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se arată că valoarea totală a contractului este de 6.326.543,51 de lei fără TVA, adică echivalentul sumei de peste 1,28 de milioane de euro, la cursul actual.
 
În ce privește contractul, se mai arată că este vorba despre „servicii de proiectare faza DTAC/PT/DE/CS, documentații necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor si autorizațiilor aferente obiectivului de investiții, asistență tehnică din partea proiectantului si executie lucrari pentru obiectivul de investitie: Reabilitare «Drum Comunal DC26 Conacu»“.
 
Totodată, se face precizarea că „lucrările care fac obiectul contractului sunt: Modernizare tramă stradală în comuna Cobadin, jud. Constanța prin reabilitarea DC26 și a patru străzi din localitatea Conacu. Lungimea totală a drumurilor reabilitate – 5.226m“.
 
Pentru acest contract au fost depuse, în total, patru oferte, fiind desemnată câștigătoare cea înaintată de asocierea Asfalt Dobrogea – Consultant Proiect & Management.
 
Numele companiei Asfalt Dobrogea este cunoscut în Constanța, ca urmare a contractelor încheiate cu diferite instituții publice. Nu mai departe de luna septembrie 2022, compania și-a adjudecat contractul privind executarea lucrărilor de amenajare a noului sens giratoriu din localitatea Valu lui Traian.
 
La rândul său, și compania Consultant Proiect & Management și-a mai adjudecat contracte publice în județ, în anul 2020, firma semnând cu Primăria Topraisar contractul privind proiectul tehnic pentru asfaltarea unor străzi din comună.
 
Despre Asfalt Dobrogea
 
Asfalt Dobrogea a fost înființată, potrivit Confidas.ro, în anul 2008 și are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4, nr. 8, ocupându-se de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 
În companie se regăsesc numele lui Grigore Comănescu (asociat cu 99%) și Iurin Pancencu (1%), ambii fiind și administratorii societății. Numele celor doi figurează și în Comprest Util, unde Grigore Comănescu este asociat unic și administrator, iar Iurin Pancencu este administrator.
 
Grigore Comănescu figurează și în Com Util, Prefabricate Dobrogea, Somaco Construct, dar și în Unic Sancom, Dragonul de Apă (radiate) și Comprest Protect (în faliment).
 
La rândul său, Iurin Pancencu figurează și el în aceleași firme și, în plus, numele său se leagă și de Pan Tour Parking și Ana Panasoc, pe care le administrează.
 
Mai este de spus că firma administrată de cei doi, respectiv Comprest Util, este asociatul majoritar, cu 98%, al Prefabricate Dobrogea și Somaco Construct.
 
În 2021, Asfalt Dobrogea a avut 163 de angajați, profitul a scăzut la 9,36 de milioane de lei (față de peste 14 milioane de lei în 2020), iar cifra de afaceri a fost de peste 86,01 milioane de lei (față de 93,83 de milioane de lei în 2020).
 
Conform sursei citate, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Asfalt Dobrogea SRL a încheiat 89 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 176.715.997,90 de lei.
 
Printre instituțiile publice care au contractat serviciile companiei se numără CN APM Constanța SA, Comuna Aliman, Comuna Corbu, Comuna Adamclisi, Horia, Ghindărești, precum și altele.
 
Despre Consultant Proiect & Management
 
Potrivit Confidas.ro, firma Consultant Proiect & Management a fost înființată în 2005, are sediul social în Constanța, pe strada Amurgului nr. 74C și se ocupă de activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
Asociat unic și administrator al societății este Petronela Viorica Matei.
 
În 2021, Consultant Proiect & Management a raportat trei angajați, profitul de peste 1,14 milioane de lei și cifra de afaceri de peste 1,60 de milioane de lei.
 
Conform sursei citate, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Consultant Proiect & Management SRL a încheiat 66 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 43.475.203 lei.
 
Printre instituțiile publice care au semnat contracte cu firma se numără Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Comuna Albești, Comuna Cerchezu, Comuna Chirnogeni, dar și altele.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Cobadin cumpără microbuz de persoane, cu peste 61.000 de euro, de la o firmă din comuna brașoveană Bran
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii