Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poligon şi bază de instruire practică CERONAV, la Galaţi. Tehnorex International şi-a adjudecat contractul de execuţie a lucrărilor (document)

ro

28 Feb, 2020 00:00 3853 Marime text

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) a anunţat numele agentului economic care şi-a adjudecat contractul „Proiectare şi execuţie de lucrări pentru obiectivul de investiţii - bazǎ de instruire practică Galaţi“.


Potrivit licitatiapublica.ro, contractul nr. 259 / 11.12.2019, în valoare de 4.036.703,27 lei, a revenit societăţii Tehnorex International SA.


Contractul de achiziţie publică va prevede realizarea de servicii de proiectare faza PT+DE+CS, inclusiv PAC+PUD+POE, Asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Bazǎ de instruire practicǎ Galaţi”.


Prin acest obiectiv de investiţii instituţia urmăreşte amenajarea unei baze de instruire practică reprezentând principalul instrument pentru asigurarea standardelor de calitate, securitate şi siguranţă a activităţii ce va fi prestată la bordul navelor de către absolvenţii programelor de instruire organizate de CERONAV.


Baza de instruire practică Galaţi, cu facilităţile specifice necesare desfăşurării aplicaţiilor practice din cadrul cursurilor organizate de CERONAV, este necesară în vederea respectării cerinţelor legale ale Comisiei Europene cuprinse în Directivele Europene şi ale Organizaţiei Maritime Internaţionale cuprinse în Convenţia STCW - Standarde de Instruire şi Certificare pentru personalul navigant maritim, precum şi în Cursurile Model elaborate de către IMO pentru fiecare program de instruire.


Instruirea practică, precum şi facilităţile de instruire practică specifice sunt impuse şi de organismele internaţionale de reglementare în domeniul navigaţiei pe Dunăre şi pe Rin, respectiv Comisia Dunării şi Comisia Centrală pentru Navigaţie pe Rin. Realizarea obiectului de investiţie va conduce la îmbunătăţirea facilitaţilor de pregătire şi instruire în cadrul subunităţii CERONAV Galaţi. Execuţia de lucrări va cuprinde: realizarea unui poligon de instruire, respectiv o construcţie în regim parter+1etaj, o clădire bază de instruire -P+1 Etaj pe structura metalică în care se vor amplasa diverse ateliere şi amenajări exterioare se vor executa trotuare perimetrale cu lăţime de 1 m, alei carosabile de acces din beton. Suprafaţa totală a terenului este de 4.524,4 mp şi 130 ml chei neoperativ. Suprafaţa construită aferentă bazei de instruire şi poligonului este de 485 mp. Suprafaţa construită alei carosabile cu strat de uzură din beton asfaltic - 700 mp.

 

Responsabili de atribuirea procedurii publice



Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, responsabile de atribuirea procedurii publice, sunt: director general Ovidiu Sorin Cupşa; director general adjunct Emil Luca, director subunitatea Galaţi Doina Munteanu; director comercial Dan Pisică; director economic Claudia Gheorghe;
şef Serviciu juridic şi asistenţă managerială Nicolae - Iulian Trandafir; şef Birou Tehnic şi Administrativ Bogdan Coman; şef Birou Construcţii-Investiţii Daniela Tagare; şef Birou Achiziţii Publice Diana Andreea Zainea.


Tehnorex International SA, în datele Registrului Comerţului



Înfiinţată în anul 1994, Tehnorex International SA are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 100.000 de lei, integral vărsat, este compus din 100.000 de acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 1 leu. Tehnorex International SA este controlată de Micu Viorica - 4% din capitalul social, Antohi Cristian - 84% din capitalul social, Micu Gabriel Lucian - 6% din capitalul social, Antohi Cristina - 6% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor, este Antohi Cristian. Cenzorii firmei sunt: Antohi Cristina, Cheval Aurelia, Klein Mădălina, Căşuneanu Andra, Marşavela Luminiţa Polixenia, Cheval Vasilica.


În anul fiscal 2016, societatea cu 12 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 6.122.377 lei şi un profit de 690.020 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 8 salariaţi, cifră de afaceri de 4.681.246 lei şi un profit de 253.997 lei.


Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Citeşte şi:

Tehnorex International SRL va proiecta şi executa poligonul de instruire în domeniul marinăresc al CERONAV (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii