Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Tulcea Sercons&Contractor SRL din Sulina va construi dispensarul uman din Mila 23. Contract cu Primăria Crișan (DOCUMENT)

ro

17 Nov, 2023 15:03 915 Marime text
Crișan, sursa foto Primăria Comunei Crișan
  • Sercons&Contractor SRL este deținută și administrată de Sergiu Niță.
Sercons&Contractor SRL din Sulina și-a adjudecat de la Primăria Crișan contractul vizând execuția lucrărilor de construire a dispensarului uman din localitatea Mila 23.
 
Informațiile privind contractul au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depuse două oferte pentru contract, dar una singură fiind admisibilă.
 
Finanțarea este asigurată de la Ministerul Dezvoltării, dar și din bugetul UAT Crișan, conform sursei citate.
 
Valoarea totală a contractului este de 1.007.135 de lei fără TVA, adică peste 200.000 de euro, la cursul actual, inițial achiziția fiind estimată la 1.007.139,5 lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
 
Denumirea contractului este „Execuție lucrări pentru investiția «Construire dispensar uman, localitatea Mila 23, Comuna Crișan, judetul Tulcea»“.
 
Va fi vorba despre o clădire nouă, P+1E, ce va fi dispensar.
 
Despre Sercons&Contractor SRL
 
În luna octombrie 2023, Sercons&Contractor SRL a semnat cu Primăria Ceatalchioi contractul pentru extinderea sediului primăriei.
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 17 noiembrie 2023, Sercons&Contractor SRL a fost înființată în anul 2018, are sediul social în Sulina, pe strada A II-a, nr. 248 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociat unic și administrator este Sergiu Niță, al cărui nume se regăsește și în firmele tulcene Basnav Tur SRL și Mercury Medical Center SRL.
 
Firma figurează cu 73 de achiziții directe (Direcția Județeană de Sport Tulcea, Comuna CA Rosetti, Orașul Sulina, printre autoritățile contractante) și patru contracte publice (Comuna Crișan, Comuna Ceatalchioi, Orașul Sulina și Comuna CA Rosetti printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Sercons&Contractor SRL a declarat 16 angajați, profit peste 480.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 5,28 de milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitație de opt milioane de euro pentru Centrala Nuclearelectrică Cernavodă! (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii