Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:10 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Tulcea Primăria Frecăței, contract cu societățile Cavadini Construct și Titerlea Prod 99 pentru extinderea rețelei de canalizare în Cataloi (DOCUMENT)

ro

14 Jun, 2023 13:40 2417 Marime text
Primăria Frecăței - sursa foto: Primăria Comunei Frecăței
  • Cavadini Construct și Titerlea Prod 99 și-au adjudecat contract la o valoare totală de peste 235.000 de euro, la cursul actual.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Societățile Cavadini Construct și Titerlea Prod 99, ambele din județul Timiș, și-au adjudecat contractul vizând lucrările de extindere a sistemului de canalizare în localitatea Cataloi, din comuna tulceană Frecăței.
 
Contractul a fost atribuit prin procedura simplificată, în cadrul căreia au fost depuse șase oferte, una fiind inacceptabilă, două neconforme și doar trei admisibile.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea totală a contractului este de 1.176.468,34 de lei fără TVA, adică peste 235.000 de euro, la cursul actual.
 
Inițial, contractul fusese estimat la 1.496.605,67 de lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, potrivit datelor din SEAP.
 
Conform sursei citate, este vorba despre contractul de „execuţie lucrări obiectiv: «Extindere rețea canalizare pe str. DS621,DS706 și De657, sat Cataloi, comuna Frecatei, jud.Tulcea»“.
 
Despre contract
 
În descrierea contractului se arată că „proiectul tratează extinderea reţelei de canalizare pe unele străzi, precum şi realizarea unor racorduri de canalizare în localitatea Cataloi, comuna Frecăței, jud. Tulcea, aferente investitției «Extindere rețea canalizare pe str. DS621, DS706 și De657, sat Cataloi, comuna Frecăței, judeţul Tulcea»“.
 
„Lucrările ce fac obiectul acestei investiții se încadrează în categoria de importanţă „D” şi clasa de importanţă IV, corespunzătoare lucrărilor definitive (principale şi secundare) în localităţi, conform STAS 4273-83 privind încadrarea în clasele de importanţă a construcţiilor hidrotehnice şi HG 766/97. Gradul de asigurare după frecvenţă este de 80 - 90 % - centre populate din mediul rural“, se arată în datele oficiale.
 
Conform autorității contractante, „terenul pe care urmează să se realizeze lucrările de construire aparţine domeniului public de interes local al UAT Frecăței, intravilan și extravilan sat Cataloi, având folosinţa actuală de drumuri comunale și de exploatare“.
 
De asemenea, se face precizarea că lucrările propuse se încadrează în Planul Urbanistic General, iar suprafaţă totală pe care se vor executa lucrările de construire este de circa 1809 mp, teren intravilan.
 
„În prezent, localitatea Cataloi dispune de rețea de alimentare cu apă, inclusiv pe străzile pe care se va pune rețea de canalizare prin prezenta investiție conform datelor furnizate de Primăria Frecăței. De asemenea, localitatea Cataloi dispune și de rețea de canalizare menajeră și stație de epurare mecano-biologică, capabile ambele să preia noii consumatori și deci noile debite din prezenta investiție, întrucât atât rețeaua de canalizare menajeră existentă, cât și stația de epurare sunt dimensionate pentru situația de perspectivă, de dezvoltare viitoare, situație care a luat în calcul inclusiv aceste debite din prezenta investiție“, potrivit datelor din SEAP.
 
Despre Cavadini Construct SRL
 
Potrivit termene.ro https://termene.ro/, platformă consultată pe 14 iunie 2023, societatea Cavadini Construct a fost înființată în anul 2011 și are sediul social în localitatea Dumbrava, din județul Timiș, având ca obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 
Asociat unic și administrator figurează Otilia Maria Ciusa, al cărei nume se regăsește și în Euroandcris 9491 SRL, Larvotto Developments SRL, Azaleea Vest Investment SRL și Ind Arcktex SRL.
 
În 2022, societatea Cavadini Construct a avut 43 de angajați, profit peste 1,02 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 31,70 de milioane de lei.
 
Conform sursei citate, firma figurează cu 140 de contracte publice, printre autoritățile contractante numărându-se Orașul Gataia, Primăria Orașului Ciacova, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare, Orașul Făget, dar și altele.
 
Despre Titerlea Prod 99 SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 14 iunie 2023, compania Titerlea Prod 99 a fost înființată în anul 2000, are sediul social în localitatea Făget din județul Timiș și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
Parteneri în firmă sunt Constantin Marius Titerlea și compania Inter-Con Trans SRL, iar administratori figurează Constantin Marius Titerlea și Alexandra Vetealnu.
 
Numele lui Constantin Marius Titerlea figurează și în Inter-Con Trans SRL, Holtzmin SRL, M.A.V. Inerti SRL, B.M.S. Overo SRL și Pre Block SRL, toate din județul Timiș.
 
În 2022, Titerlea Prod 99 a declarat 0 angajați, profit peste 1,02 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 30,38 de milioane de lei.
 
Conform sursei citate, compania figurează cu 79 de contracte publice, printre autoritățile contractante numărându-se Comuna Cornea, Serviciul Public de Gospodărie Comunală Bocșa, Primăria Oraș Ciacova, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, dar și altele.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
O companie din București, înființată anul trecut, se va ocupa de aplicațiile web ale Primăriei Frecăței, din județul Tulcea (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii