Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grădiniţa din Băneasa va fi construită de Hestia Construcţii Montaj SRL (document)

ro

15 Feb, 2019 00:00 2796 Marime text
Contractul „Execuţie lucrări grădiniţă cu două clase, pe strada Trandafirilor nr. 55, localitatea Băneasa“ a fost atribuit de Primăria Băneasa societăţii Hestia Construcţii Montaj SRL. Valoarea contractului atribuit este de 623.702,78 de lei.
 
Contractul de execuţie a lucrărilor pentru «Construire grădiniţă cu 2 clase în oraşul Băneasa, strada Trandafirilor nr. 55“ este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate conform legii, potrivit contractului de finanţare nr. 3326/27.11.2017.
 
În cadrul investiţiei se propune construirea unei grădiniţe cu program normal în cadrul oraşului Băneasa, judeţul Constanţa, regim de înălţime P pentru 2 clase de copii. Caracteristici corp grădiniţa: regimul de înălţime - parter; structura de rezistenţă este mixtă, fiind alcătuită din zidărie portantă.
 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicate în procedura de atribuire sunt: Coliş Paul - primar, Mareş Mirea - viceprimar, Niculae Gheorghe - administrator public, preşedinte comisie, Lucica Nicolae - secretar UAT, membru supleant comisie, Constantina Petcu - şef birou finanţe-contabilitate, membru comisie, Lucian Tânţar - arhitect-şef, membru comisie, Alina-Emilia Atanasescu - inspector compartiment achiziţii publice, membru comisie, Stela Mocanu - consilier juridic, membru comisie, Maftei Dorina - inspector superior urbanism, membru supleant comisie, precum şi consilierii locali: Chitcarov Traian, Costel Burcă, Lucica Stoian, Niculae Filip - consilier local, Ioana Firoi, Emil Grosu, Geamal Iusein, Mihai Jurcă, Marin Stănel, Dan Mocanu, Daniel Ostroveanu, Ion Petcu, Vasile Neculai, Ion Văduva.
 
Hestia Construcţii Montaj SRL, în datele Registrului Comerţului
 
Înmatriculată în anul 2010, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.100 de lei, integral vărsat, est compus din 110 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este 10 lei. Hestia Construcţii Montaj SRL este controlată de Ţiţei Alina, cu 10% din capitalul social, şi Ţiţei Paul, cu 90% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, este Ţiţei Paul.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 89.346 de lei şi o pierdere de 315.952 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea cu 2 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 1.394.704 lei şi un profit de 77.388 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 2 salariaţi, o cifră de afaceri de 1.063.161 de lei şi un profit de 77.961 de lei.
 
Numele lui Paul Ţiţei mai apare în: Agave Turism Palaz SRL, Biowin Development SRL, Instal Fix SRL, Olimp Summer Village SRL, dar şi în Dobrogea Media Vision SRL, care a fost radiată. Precizăm că pe firma Dobrogea Media Vision SRL a funcţionat postul de televiziune CTV.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii