Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:11 19 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Geostud SRL din Bucureşti va elabora studiul geotehnic Taluzul care a luat-o la vale la Cumpăna va fi reabilitat (document)

ro

15 Jun, 2019 00:00 2490 Marime text
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa va reabilita taluzul afectat de alunecarea de teren din localitatea Cumpăna.
 
În acest sens, contractul „Studiu geotehnic şi expertiză tehnică pentru reabilitare taluz afectat de alunecarea de teren (calamitate naturală), zona Cumpăna - Canalul Dunăre Marea Neagră, între km 56+989 (km 7+421 navigaţie) şi km 57+217 (7+193 navigaţie)“ a fost atribuit societăţii Geostud SRL din Bucureşti. Contractul are o valoare de 608.000 de lei.
 
Elaborarea documentaţiilor de proiectare constă în: studiu geotehnic (SG), care va fi elaborat în conformitate cu prevederile NP 074/2014; studiul va fi verificat la exigenţa AF; expertiza tehnică (ET) care va fi verificată la exigenţele AF şi A7. Documentaţiile tehnice elaborate la nivel de expertiză tehnică vor respecta şi prevederile Hotărârii nr. 742/2018 privind modificarea HG nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor.
 
Reamintim că, încă din luna mai, situaţia pe strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan Cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, era critică. Oamenii care locuiesc pe strada Dunării sunt disperaţi când se gândesc la ce li se poate întâmpla. Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna au făcut un apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care ar trebui să se ocupe de consolidarea falezei ce a luat-o la vale.
 
„Nu putem sta nepăsători. Am făcut adrese către CN ACN Constanţa şi către Ministerul Transporturilor. Vedem că, la trei metri distanţă de porţile caselor, această stradă se surpă. Cândva, aici a fost un drum de exploatare a Canalului Dunăre - Marea Neagră, care are piatră la un metru şi jumătate adâncime. Nu ştiu ce se întâmplă, dar acea piatră s-a fisurat. Am trimis mai multe adrese către CN APM Constanţa şi ni s-a răspuns că au fost luate măsuri pentru asigurarea malului stâng. Nu ştiu ce măsuri au fost luate, dar nu văd nici piatră adusă aici, nici stabilopozi, nimic din ceea ce se poate folosi la consolidarea malului. Acum două săptămâni fisura era mult mai departe de casele oamenilor. Acum, iată, jumătate de stradă chiar s-a lăsat. Ieri era la acelaşi nivel. Cel puţin 30 de gospodării sunt pe această stradă. Vom anunţa, din nou, Ministerul Transporturilor. Dar îmi este teamă ca această falie să nu cadă cu totul. Ferească Dumnezeu de o furtună cu 60 de litri de apă pe metrul pătrat. Noi nu avem ce face. Nu avem utilaje, nu avem specialişti, constructori, materie primă“, a declarat, la acea vreme, primarul ec. Mariana Gâju.
 

Geostud SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 2001, Geostud SRL are sediul în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 2.200 de lei, integral vărsat, este compus din 220 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Tăutan Alexandru şi Chirică Anton, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de testări şi analize tehnice, este Nicolae Petru.
 
În anul fiscal 2016, societatea cu 48 de salariaţi a declarat un profit de 39.182 lei şi o cifră de afaceri de 4.629.535 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea Geostud SRL a avut 54 de salariaţi, un profit de 131.082 lei şi o cifră de afaceri de 4.662.033 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 51 de salariaţi, cifră de afaceri de 6.062.906 lei şi un profit de 220.140 lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
 
Citeşte şi:
 
Situaţie critică pe strada Dunării din Cumpăna. Pământul a luat-o la vale. Imagini cutremurătoare (galerie foto)
 
Alertă la Cumpăna O stradă de pe malul Canalului s-a surpat. Case în pericol (galerie foto)

Prefectul judeţului Constanţa a dispus formarea unei comisii tehnice de evaluare a falezei din Cumpăna

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii