Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Istria cumpără echipamente IT pentru implementarea unui proiect european. Ce societate va livra computerele (DOCUMENT)

ro

21 Apr, 2023 14:58 1123 Marime text
  • Atribuirea s-a făcut în urma licitației deschise, fiind o singură ofertă admisibilă depusă pentru contract, respectiv cea aparținând Tryamm Trading Consulting SRL.
Comuna Istria, județul Constanța, a atribuit companiei Tryamm Trading Consulting SRL contractul privind furnizarea și punerea în funcțiune a unui număr de 12 bucăți de calculatoare aferent proiectului «Ecosistem digital interconectat și integrat în cadrul ITI Tulcea - UAT Comuna Istria» cod SMIS 155101 finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut în urma licitației deschise, fiind o singură ofertă admisibilă depusă pentru contract.
 
Despre contract
 
Valoarea totală a contractului este de 47.940 de lei fără TVA, față de suma estimată inițial de primărie, de 48.000 de lei.
 
Se arată în descrierea contractului că „prin prezenta achiziție publică se dorește achiziționarea unui număr de 12 bucăți de echipamente de tip Sisteme All in One (AiO) 24", având componentele și caracteristicile tehnice precizate în cele ce urmează, care să includă minim funcționalitățile prezentate mai jos“.
 
De asemenea, se precizează că „utilizarea echipamentelor de tip Sisteme All in One (AiO) 24" va permite instituției un alt mod, mult mai modern de adresabilitate a solicitărilor clienților, prin creșterea productivității, o activitate mai eficientă a angajaților, precum și o calitate ridicată a serviciilor prestate“.
 
Despre Tryamm Trading Consulting SRL
 
Compania Tryamm Trading Consulting SRL este cunoscută și pe piața din Constanța, în urma contractelor semnate cu Autoritatea Navală Română sau Academia Navală Mircea cel Bătrân.
  
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată pe 23 februarie 2023, societatea a fost înființată în anul 1993 și are sediul social în București, Sectorul 6, Drumul Valea Cricovului nr. 38A, având ca obiect de activitate comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului.
 
Asociați sunt Dănuț Florin Modoran (80%) și Cristian Aionesei (20%), ambii fiind și administratorii societății.
 
Numele lui Dănuț Florin Modoran se regăsește și în Amasco SRL București, dar și în Greentronics SRL Teleorman, în timp ce Cristian Aionesei figurează și el în Greentronics SRL.
 
În ce privește activitatea Tryamm Trading Consulting, în 2021 firma a avut 24 de angajați, profit peste 310.000 de lei, iar cifra de afaceri a fost peste 13,69 de milioane de lei, toate valorile fiind în scădere față de anul precedent.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în Mediaș și București.
 
Potrivit Confidas.ro, compania Tryamm Trading Consulting SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 9.886.155,17 lei, iar printre instituțiile publice care au semnat contracte cu societatea se numără Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, Administrația Națională a Penitenciarelor, Administrația Națională de Meteorologie RA, Administrația Fluvială a Dunării de Jos RA Galați, dar și altele.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta anunțurile de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii