Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:00 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CERONAV cumpără barcă pentru instruire practică (document)

ro

04 Jun, 2019 00:00 2555 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale a anunțat de la cine cumpără o barcă cu vele și motor pentru cursurile de instruire practică.
 
Contractul „Furnizare barcă cu vele și motor pentru cursurile de instruire practică” a fost adjudecat de Opal Construct SRL. Valoarea contractului atribuit este de 512.500 de lei. Echipamentul va fi livrat la sediul achizitorului din aleea Universității nr. 48A, Constanța.
Barca cu vele și motor este necesară în cadrul Serviciului siguranță maritimă și formare N/B CERONAV Constanța, pentru desfășurarea aplicațiilor practice la cursurile de Conducător de ambarcațiuni de agrement, facilitarea pregătirii profesionale în condiții reale de lucru, precum și creșterea performanțelor cursanților prin dobândirea de noi competențe. Barca cu vele și motor este un echipament de instruire care trebuie să asigure desfășurarea aplicațiilor practice. Acestea vor fi efectuate în baza de instruire CERONAV, pe lacul Siutghiol/Mamaia și la mare, cu personalul participant la cursurile de pregătire pentru obținerea Certificatelor internaționale de conducător de ambarcațiune de agrement, clasele A, B, C și D, organizate de CERONAV, care prevăd conducerea și manevra ambarcațiunilor de agrement cu motor.
 
Barca este necesară în domeniul aplicațiilor practice efectuate în baza de instruire CERONAV, pe lacul Siutghiol/Mamaia și la mare, cu personalul participant la cursul de pregătire pentru manevra ambarcațiunilor cu vele necesar posesorilor de certificate internaționale de conducător de ambarcațiune de agrement, clasele A, B, C si D (care intenționează să navigheze cu ambarcațiune cu vele) organizat de CERONAV, care prevăd manevra ambarcațiunilor cu vele.
 
Responsabili de atribuirea contractului
 
Persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, responsabile de organizarea, desfășurarea și atribuirea procedurii publice, sunt: director general Ovidiu Sorin Cupșa; director general adjunct Emil Luca, director de studii Ion Filimon; director comercial Dan Pisică; director economic Claudia Gheorghe; șef Birou Achiziții Publice Diana Andreea Zainea, șef Serviciu juridic și asistență managerială Nicolae- Iulian Trandafir; șef Birou Construcții și Investiții Daniela Tagare.
 

Opal Construct SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Înființată în anul 2005, firma are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, integral vărsat, este compus din 110 părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Opal Construct SRL este controlată de Grădinaru Bogdan Nicolae, cu 9% din capitalul social, și Munteanu Niculai, cu 91% din capitalul social. Călin Radu este administratorul societății, care se ocupă de comerțul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcții și al echipamentelor sanitare.
 
Punctele de lucru ale societății sunt următoarele: Eforie Sud, sector de plajă Cordon Eforie Nord - Eforie Sud, zona I, subsector 3; Eforie Nord, Portul Ana Yacht Club; municipiul Constanța, strada Baba Novac, nr. 96B; municipiul Constanța, strada Interioară 3, magazia nr. 2, în incinta Complexului Agrosem Constanța; oraș Ovidiu, strada Amurgului, nr. 105, lot 1; municipiul Constanța, strada Pescarilor, nr. 101.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 81 de salariați a declarat o cifră de afaceri de 41.520.875 de lei și un profit de 4.135.479 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 152 de salariați a avut o cifră de afaceri de 27.549.097 de lei și un profit de 795.348 de lei. Situația financiară pe anul 2017 este următoarea: 139 de salariați, cifră de afaceri de 22.637.013 lei și un profit de 1.216.782 de lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii