Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajaţii CN ACN SA conduc automobile furnizate de Ţiriac Auto SRL (document)

ro

04 Oct, 2017 00:00 3010 Marime text
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa (CN ACN) a anunţat cine şi-a adjudecat contractul de achiziţie de autoturisme prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019. Este vorba despre Ţiriac Auto SRL, iar valoarea contractului atribuit este de 443.529,34 de lei fără TVA.
 
Obiectul contractului constă în achiziţia a şapte autoturisme noi prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019. Furnizorul va garanta că autoturismele sunt noi, nerulate de drumurile publice, şi că anul de fabricaţie este 2017.
 
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirii licitaţiei au fost: director general - Daniel Georgescu; director executiv, Direcţia Juridică - Diana Niculescu; director executiv, Direcţia Economică - Iatan Gheorghe; director executiv, Direcţia Comercială - Bectemir Hermina; director executiv, Direcţia Tehnică - Administrativ - Costel Ghinea, CFPP - Daniela Boaghe; şef Serviciul Achiziţii - Sârbu Camelia; şef Biroul Auto - Ciprian Hotulig, Biroul Auto - Leila Denis Gafar.

Cerinţe minime pentru autoturisme

Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească autoturismele: caroseria protejată contra coroziunii, scaun şofer reglabil pe patru direcţii, scaun şofer şi pasager faţă cu sistem de încălzire electric, instalaţie de aer condiţionat automat, parbriz cu sistem de degivrare electric, airbaguri frontale, airbag frontal pasager dreapta-faţă cu posibilitate de dezactivare, airbaguri laterale - cel puţin în faţă, airbaguri tip cortină, cinci tetiere cu protecţie în caz de impact din spate, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri acţionate electric faţă-spate, oglinzi exterioare acţionate electric şi încălzite, servodirecţie asistată, faruri de ceaţă, pilot automat, radio-CD cu sistem de navigaţie şi comenzi volan, sistem de asistenţă la parcare faţă-spate, sistem faruri automate, sistem de asistenţă la urcare în rampă, ABS cu distribuţia electronică a forţei de frânare, sistem de asistenţă la frânarea de urgenţă, sistem de control al tracţiunii, sistem electronic de control al stabilităţii, computer de bord, sistem de monitorizare presiune pneuri jante din aliaj minimum 16, roată de rezervă din aliaj sau oţel, culoare exterioară albastru, culoare tapiţerie negru-gri, covoraşe din material textile, faţă-spate.
 
Perioada de garanţie acordată autoturismelor de furnizor este de minimum 24 de luni. Furnizorul se obligă să asigure, în mod gratuit, suport tehnic şi service produsului în perioada de garanţie a acestuia. Defecţiunile apărute în perioada de garanţie vor fi sesizate unităţii de service, care trebuie să primească autoturismul şi să asigure repararea acestuia, cu înlocuirea componentelor defecte într-un interval de cinci zile.

Ţiriac Auto SRL, în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 2012, firma are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 76.907.439 de lei, integral vărsat, este compus din 2.441.506 părţi sociale. Asociaţi persoane juridice sunt: Navardi Investments Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 16,29056% din capitalul social, şi Vitexa Holdings Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 83,70944% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Daniel-Marin Antor, administrator, membru CA, şi ITH Management Office SRL, reprezentată prin Dragoş Lucian Dinu. Ţiriac Auto SRL desfăşoară activităţi de comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone).
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
Anunţul de atribuire a licitaţiei poate fi consultat în secţiunea „Documente“.
 
Citeşte şi:
 
CN Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa îşi înnoieşte parcul auto (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii