Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:07 01 12 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța cumpără aparate de aer condiționat de peste 14.000 de euro

ro

28 Sep, 2022 00:00 695 Marime text
  • Achiziția a fost împărțită în două loturi, Lotul 1 vizând aparatele de aer de 9.000 BTU, iar Lotul 2 – aparatele de 12.000 BTU.
  • Câștigătoare în cadrul procedurii simplificate a fost declarată Super Klima Instalații, din București.
Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța cumpără, prin procedura simplificată, 40 de aparate de aer condiționat, aparatele urmând să fie livrate cu kitul de instalare, iar montajul să fie inclus, valoarea totală a achiziției fiind de peste 14.000 de euro, la cursul actual.
 
Câștigătoare a procedurii a fost declarată Super Klima Instalații, o firmă din București, care, de-a lungul timpului, a livrat aparate de aer condiționat și pentru alte instituții precum Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiior Publice, unde se arată că achiziția a fost împărțită în două loturi, Lotul 1 vizând aparatele de aer de 9.000 BTU, iar Lotul 2 – aparatele de 12.000 BTU.
 
Firma din București și-a adjudecat Lotul 1 la valoarea de 35.630,25 de lei fără TVA, iar Lotul 2 la valoarea de 36.974,79 de lei fără TVA, suma totală, respectiv 72.605,04 lei, echivalând cu peste 14.500 de euro, la cursul actual.
 
Despre firma câștigătoare
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 27 septembrie 2022, societatea Super Klima Instalații a fost înființată în anul 2003 și are sediul social în București, Sectorul 6, Aleea Calatis, nr. 10, ocupându-se de lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat.
 
Asociați cu părți egale sunt Bogdan George și Cristian Nicolae Nicolescu, primul fiind și administratorul societății.
 
Numele ambilor Nicolescu figurează și în NBC Shop International, unde sunt asociați cu câte 50%, dar și în societățile radiate N.B.C. Term Instal și N&N Grand Food SRL, toate firmele fiind din București.
 

În ce privește societatea Super Klima Instalații, în 2021, aceasta a raportat un angajat, un profit de peste 420.000 de lei și cifra de afaceri de peste 3,15 milioane de lei, profitul și cifra de afaceri fiind în scădere ușoară față de anul anterior.
 
Firma are un punct de lucru în București, Sectorul 4, pe strada Zărnești nr. 7.
 
Potrivit Confidas.ro, în perioada 03.01.2013 - 02.07.2021, compania Super Klima Instalatii SRL a încheiat 270 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 2.846.443,72 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Academia Navală, contracte de circa 100.000 de euro. Cumpără televizoare de la eMag și software de la firma care a livrat și pentru Direcția Generală de Protecție Internă și Camera Deputaților
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii