Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centenarul Portului Constanta

ro

17 Dec, 2009 17:08 3780 Marime text

CENTENARUL PORTULUI CONSTANŢA

                   Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la inaugurarea Portului modern Constanţa.
Lucrările de construcţie a Portului Constanţa au început încă din 1896, pe 27 septembrie 1909 având loc inaugurarea oficială.
Regele Carol I a pornit atunci instalaţiile de la prima magazie – siloz şi începe astfel încărcarea cu cereale a vaporului „Iaşi".
                   În 1911 se înregistrează peste 1,4 milioane de tone de mărfuri operate, iar în 1937, traficul atinge 6,5 milioane tone de mărfuri.
                   În perioada 1941-1944 portul va avea destinaţie militară, iar în 1944 este ocupat de sovietici.
Târziu după război, în anul 1961 se aprobă proiectul de extindere a Portului Constanţa şi încep construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane.
                   În prezent, Portul Constanţa are o capacitate de operare anuală de peste 100 milioane tone, fiind deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaţionale.
Lungimea totală a cheiurilor este de 29,83 km, iar adâncimile variază între 7 şi 19 m. Aceste caracteristici sunt comparabile cu cele oferite de către cele mai importante porturi europene şi internaţionale.

                   În ultimii ani, portul Constanţa a confirmat că este cel mai important centru de distribuţie pentru Europa Centrală şi de Est, precum şi cel mai semnificativ hub de containere din Marea Neagră.
Este principalul port românesc şi se situează în topul primelor 10 porturi europene în funcţie de cantităţile de mărfuri operate.

TRAFICUL DE MĂRFURI ÎN PRIMELE 11 LUNI ALE ANULUI 2009

                   În primele 11 luni ale anului 2009, traficul total de mărfuri înregistrat în porturile maritime româneşti a fost de 38, 3 milioane tone, cu 33% mai puţin decât anul trecut. În cadrul traficului total, traficul maritim a atins un volum de mărfuri de 31,25 milioane tone, iar cel fluvial a fost de 7,1 milioane tone.

Precizăm însă că anul 2008 s-a remarcat cu un trafic de mărfuri record pentru portul Constanţa în ultimii 20 de ani.
                   Estimăm ca până la sfârşitul anului traficul total de mărfuri să atingă 42 milioane tone.

La nivel mondial, traficul de mărfuri a fost afectat de situaţia economică dificilă, trendul descendent fiind determinat, în lanţ, de scăderea dramatică a activităţii economice la nivel global.

                  Traficul de containere a fost cel mai afectat de situaţia economică dificilă, evoluţii asemănătoare fiind înregistrate în toate porturile europene.
La sfârşitul lunii noiembrie 2009 se înregistraseră 550.101 TEU, respectiv 5,4 milioane tone, faţă de 1,29 milioane TEU, respectiv 11,2 milioane tone mărfuri.

                   Traficul a crescut în cazul cerealelor, produselor petroliere, seminţe uleioase, materiale de construcţii, echipamente, maşini.
                  
                   În primele 11 luni ale acestui an, traficul de cereale a crescut spectaculos, depăşind 9,5 milioane tone. În aceeaşi perioadă a anului trecut traficul de cereale prin porturile maritime româneşti era de 5,4 milioane tone.

                   S-au menţinut la nivelul anului trecut cifrele de trafic pentru produse petroliere (3,7 milioane tone), lemn şi plută (770.000 tone).                                   
                   S-au înregistrat scăderi de trafic la minereuri de fier, deşeuri de fier, produse metalice, combustibili minerali solizi, petrol brut.
                   Diminuarea cantităţilor de minereuri feroase şi combustibili solizi operate în portul Constanţa, de la 10,9 milioane tone la sfârşitul lui noiembrie 2008 la 3,5 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului 2009, a fost determinată de conjuncturi ale pieţei, dar se observă că în ultima perioadă situaţia s-a stabilizat, existând premisele reluării creşterilor de trafic şi pe acest segment.
                   În ultima perioadă, traficul total de mărfuri prin portul Constanţa s-a relansat şi sperăm ca până la sfârşitul acestui an să recuperăm din decalajul înregistrat comparativ cu traficul din anul 2008.


                   În contextul previziunilor de revenire a economiei la nivel mondial, Portul Constanţa, punct semnificativ al lanţurilor logistice internaţionale, va urma acelaşi trend cu economia globală.

Sezonul de croaziere

                  În sezonul de croaziere 2009, în cele 48 de escale ale navelor de pasageri la terminalul specializat al Portului Constanţa au fost înregistraţi circa 15.000 turişti. În anul 2008 au fost înregistraţi 24.000 turişti.
                  Scăderea numărului de turişti, resimţită la nivel mondial, este determinată de situaţia economică dificilă, numeroşi turişti, mai ales din Statele Unite ale Americii, renunţând la croaziere în aceste condiţii.                  
                 Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA face demersuri pentru promovarea traficului de croazieră cu tranzit în Portul Constanţa, una dintre acţiunile importante în acest sens fiind organizarea, anul viitor, a celui mai important eveniment din domeniu, respectiv Adunarea Generală a MEDCRUISE, această manifestare reunindu-i pe cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei turismului de croazieră, factori de decizie în stabilirea noilor rute de transport.

Numărul de escale în porturile maritime româneşti

                   În primele 11 luni ale acestui an au sosit în porturile maritime româneşti 10.692 nave, dintre care 4.549 sunt maritime şi 6.143 fluviale. În aceeaşi perioadă a anului 2008 fuseseră înregistrate 12.905 nave.

Rezultate financiare

În primele 10 luni ale anului, veniturile totale înregistrate de CN „APM”SA Constanţa au fost de 205,9 milioane lei.
Cheltuielile totale în primele 10 luni au fost de 181,9 milioane lei.
Profitul brut total este de 23,99 milioane lei la sfârşitul lunii octombrie.

Finanţarea investiţiilor pe primele 10 luni ale acestui an s-a realizat din următoarele surse:
- surse proprii, inclusiv rambursări rate de credite: 27,5 milioane lei.
- alocaţii bugetare: 12,9 milioane lei.

PROIECTE DE DEZVOLTARE DERULATE ÎN CURSUL ANULUI 2009

1. Ministaţii de epurare în portul Constanţa

Pentru soluţionarea preluării şi tratării apelor uzate din zonele care nu au posibilitatea racordării la reţeaua de canalizare menajeră existentă în portul Constanţa s-a optat la soluţia realizării unor ministaţii de epurare.
Investiţia în valoare de 1.658.321 lei s-a finanţat integral din surse proprii ale CN APM SA Constanţa.
Investiţia a fost finalizată în luna octombrie 2009.

2. Foraj de explorare – exploatare – echipare foraj în vederea alimentării cu apa din subteran a portului Constanţa Nord – Zona port vechi

În vederea realizării strategiei de modernizare a sistemului de alimentare cu apă potabilă a portului Constanţa prin găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu apă a consumatorilor portuari, s-a considerat necesară execuţia şi echiparea unui foraj de explorare – exploatare în Portul Vechi Constanţa – zona ROMTRANS. În urma execuţiei forajului de explorare – exploatare la o adâncime de 200 m , volumul de apă extras este  de max. 160 metri cubi pe oră, dublu faţă de regimul  recomandat de studiul hidrogeologic de max 80 metri cubi pe oră.
Investiţia în valoare de 1.053.000 lei, finanţată integral din surse proprii ale CN APM SA Constanţa, este în curs de finalizare.

3. Dezvoltarea capacităţii feroviare în portul Constanţa Sud Agigea

Prin acest proiect se are în vedere preluarea optimă a traficului trenurilor de marfă din portul Constanţa Sud Agigea, eliminarea disfuncţionalităţilor de operare, primire-expediere şi manevră, lucrările pentru realizarea obiectivului de investiţii cuprinzând sistematizarea şi dezvoltarea dispozitivului de linii din staţia Constanţa Ferry-Boat.
Investiţia, în valoare de 34.912.937 lei, a fost finanţată integral de la bugetul de stat. Lucrările s-au finalizat în luna aprilie 2009.

4. Trecerea la 110 kv a statiei 20/6 kv – Port III

În vederea asigurării sporului de putere în sectorul fluvio-maritim este necesară trecerea la 110 KV a staţiei de transformare Port III.
Lucrările în valoare de 20.666.525 lei sunt finanţate integral din surse proprii ale CN APM SA Constanţa şi se vor finaliza la sfârşitul lunii ianuarie 2010.

PROIECTE CU FINANŢARE ASIGURATĂ PRIN POS-T 2007-2013

1. Finalizarea digului de larg in portul Constanta

Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte  îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi a siguranţei navigaţiei, precum şi reducerea efectelor distructive ale valurilor asupra infrastructurii existente în bazinul portuar. Proiectul constă în extinderea cu 1.050 m a digului de larg existent, până la atingerea lungimii proiectate iniţial, de 5.900 m.

Valoarea estimată, conform studiului de fezabilitate este de 121.000.000 euro.

Surse de finanţare: Fondul European Regional de Dezvoltare (FEDER) 69,25%  şi Bugetul Statului 31,75%, prin POS-T 2007-2013.

S-au iniţiat procedurile de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de execuţie lucrări şi asistenţa tehnică – supervizare, deschiderea ofertelor urmând a avea loc în ianuarie 2010.
Pentru  procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor au achiziţionat documentaţia de atribuire, până în prezent, 43 de firme româneşti şi străine.

2. Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre - Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces

Oportunitatea acestei investiţii a apărut datorită posibilităţii de conectare a portului Constanţa la Autostrada Bucureşti –Constanţa, prin varianta ocolitoare a oraşului, conducând la devierea traficului greu de pe DN 39, precum şi  decongestionarea acestuia  în perioadele de trafic aglomerat.
 
În luna septembrie au avut loc licitaţiile deschise pentru consultanţa şi proiectarea, respectiv pentru execuţia podului rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră.
                  Firma desemnată câştigătoare pentru consultanţa şi proiectarea podului rutier peste Canalul Dunăre – Marea Neagră este SC „CONSILIER CONSTRUCT” Bucureşti. Valoarea ofertei a fost de 832.287,7 euro.
                   Licitaţia deschisă privind achiziţia lucrărilor de execuţie a podului rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră a fost câştigată de SC „APOLODOR COMIMPEX” Bucureşti. Firma a ofertat realizarea lucrărilor la preţul de 19.444.472,09 euro.

Surse de finanţare: Fondul European Regional de Dezvoltare (FEDER) 69,25%  şi Bugetul Statului 30,75% prin POS-T 2007-2013

3.    Dezvoltarea capacităţii feroviare în sectorul fluvio-maritim al Portului Constanţa

Investiţia are ca scop îmbunătăţirea exploatării în zona fluvio-maritimă prin construirea în prima etapă a unui complex de linii ferate sistematizat, care să deservească actualii şi viitorii operatori până în anul 2020.
Valoarea estimată este de 17.600.000 euro.

Surse de finanţare: Fondul European Regional de Dezvoltare (FEDER) 69,25%  şi Bugetul Statului 30,75% prin POS-T 2007-2013

PROIECTE INCLUSE ÎN PROGRAMUL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII PORTUARE

1. Pod peste canalul de legătură

Proiectul constă în realizarea unui pod rutier metalic cu o deschidere de 105 m şi un pasaj peste căile ferate existente în lungime totală de 590 m, care va realiza legătura între zona fluvio-maritimă şi insula artificială a portului Constanţa, precum şi racordarea acesteia la reţeaua de drumuri interioare şi exterioare a portului.
Obiectivul este prioritar, în vederea realizării de teritorii şi dezvoltarea în viitor a insulei artificiale. Valoarea estimată a proiectului în conformitate cu studiul de fezabilitate este de  34 milioane euro.

2.  Amenajarea şi sistematizarea zonei fluvio-maritime

Proiectul are ca scop amenajarea şi sistematizarea zonei fluvio-maritime în vederea creării condiţiilor de valorificare a teritoriului portuar prin închirierea parcelelor rezultate în  suprafaţă totală de aproximativ 1,2 milioane metri pătraţi.
Valoarea estimata a proiectului: 90 milioane euro.

3. Amenajarea insulei artificiale din portul Constanţa

Se intenţionează realizarea de noi cheuri şi teritorii portuare pentru desfăşurarea de activităţi diverse,  în scopul valorificării optime a potenţialului insulei artificiale. Condiţiile naturale existente permit realizarea unor dane de mare adâncime, care pot asigura operarea navelor de mare capacitate.
Valoarea estimată a proiectului: 252 milioane euro.

4. Finalizarea Infrastructurii şi a construcţiilor de acostare aferente  Molului III S în vederea realizării de terminale specializate

Prin realizarea infrastructurii Molului 3 S se creează mari posibilităţi de dezvoltare a unui terminal specializat care să asigure adâncimi mari la cheu, permiţând acostarea navelor de mare capacitate.
Investiţia constă în realizarea  de umpluturi şi terasamente rezultând o suprafaţă  de cca. 37 ha,  precum şi finalizarea şi completarea construcţiilor de acostare existente obţinându-se şase dane noi de mare adâncime.
Valoarea estimată a proiectului este 67 milioane euro, conform studiului de fezabilitate realizat de proiectantul general al portului în anul 2006.

5.  Realizarea infrastructurii Mol IV S

În studiul de fezabilitate a fost prevăzut ca implementarea proiectului să se realizeze în 3 faze de dezvoltare, din cauza costurilor mari pe care le implică. Proiectul are ca scop crearea posibilităţii dezvoltării de noi terminale specializate în zona de sud a portului Constanţa care, având în vedere adâncimile naturale,  să permită operarea navelor de mare capacitate.

Valoarea totală estimată este de 400 milioane euro, din care:
Etapa I: 118 milioane euro – 35 ha.
Etapa II: 155 milioane euro – 55 ha.
Etapa III: 140 milioane euro - 70 ha.

INVESTIŢII PRIVATE ÎN PORTURILE MARITIME

- United Shipping Agency - Până la sfârşitul acestui an va finaliza un terminal de cereale în danele 31-33, cu o capacitate totală de depozitare de cca. 210.000 tone, având valoarea totală de aproximativ 30 milioane euro, urmând a realiza o extindere a acestuia cu noi capacităţi de depozitare.
- Midia Marine Terminal a finalizat investiţia „Mărirea capacităţii de tranzitare a produselor petroliere prin dana 9 Port” în valoare de 16 milioane euro, în cadrul căreia a executat şi cheul  a două dane, pentru nave maritime, respectiv fluviale.
- Minmetal investeşte 75 milioane lei într-un terminal de cereale cu o capacitate de cca 130.000 tone, localizat în danele 45-46.
- Barter Trading România realizează în spatele danei PL7 extinderea Terminalului de cereale existent,  valoarea fiind estimată la minim 750.000 euro.
- Canopus Star a finalizat anul trecut un terminal de cereale cu o capacitate de 50.000 tone, în valoare de 17,8 milioane euro. În anul 2009, societatea a realizat investitii suplimentare în valoare de aprox. 870.000 euro, constând în amenajarea unei platforme tehnologice şi racordul la utilităţi pe suprafaţa noului teritoriu portuar creat ca urmare a prelungirii cheului de acostare gabare spre N/E, până la cheul de la unitatea militară.
- Ressvanis Co. Foods Distribution a investit 2 milioane lei într-o platformă pentru un parc logistic auto şi mărfuri generale.
- Soya Plus va începe construcţia unui terminal de şrot de soia şi cereale şi a unui tunel sub platforma Mol 1S, cu o valoare estimată de minimum 10 milioane dolari.
- Romcargo Maritim a realizat cu 2,7 milioane euro, o platformă pentru un parc logistic auto şi de mărfuri generale.
- Rompetrol Rafinare a realizat în danele 2-4 Port Midia un depozit pentru melasă, în valoare de 7,75 milioane lei, urmând ca până în luna octombrie a anului 2010 să investească în dezvoltarea unor facilităţi pentru derularea traficului de produse petrochimice, investiţie estimată la 4,43 milioane lei. De asemenea, va realiza investiţia „Facilităţi de import/export GPL şi propilenă în dana 9a Port Midia, cu valoarea estimată de 1,93 mil. lei.
- Shellharbour Operations va finaliza până în luna august 2010 investiţia „Terminal de bitum şi păcură – dana 5 P.Midia”,   cu o capacitate de stocare de 15.000 metri cubi şi valoare de  peste 7 milioane lei.
- GSP Shipyard realizează amenajări pe molul 1A pentru construcţii offshore, în valoare de 1,2 milioane euro.
- În dana 34 a portului Constanţa, Grup Servicii Petroliere a investit cca 14,5 milioane euro în spaţii de depozitare, atelier de reparaţii, centru de instruire şi  tranzit, modernizarea centrului de tranzit existent şi schimbarea destinaţiei acestuia, dotarea cu utilaje tehnologice necesare manipulării bunurilor depozitate.
- Octogon Gas & Logistics construieşte, în portul Midia, un terminal maritim de GPL. Valoarea estimată a investiţiei este de 8 milioane euro. Terenul aferent investiţiei are o suprafaţă de 23.900 mp din totalul suprafeţei de teren închiriat. Terminalul maritim de GPL va fi cel mai modern terminal din zona Mării Negre, având o capacitate de stocare de 4.000 mc, cu posibilitate de livrare GPL către clienţi pe cale ferată, auto şi barje. Terminalul va fi unul complet automatizat şi va respecta toate normele europene şi americane privind siguranţa şi protecţia mediului.
- NORTH STAR SHIPPING realizează în zona danelor PL3-4 investiţia „Extinderea capacităţii de depozitare cereale”,  cu capacitatea totală de 30.000 tone, cu valoarea de minim 2.000.000 euro.
- CHIMPEX SA va finaliza până la 31.12.2016 obiectivele de investiţii demarate până în prezent, totalizând valoarea de minimum 13.000.000 euro, constând într-un terminal de produse chimice lichide, modernizarea şi ecologizarea fluxurilor de uree şi fosfaţi şi alte proiecte de investiţii pentru eficientizarea activităţii de exploatare portuară.
- SARGEANT MARINE ROMÂNIA va construi noi capacităţi de stocare mărind capacitatea terminalului de bitum din danele 102-103 cu 4.500 mc, valoarea estimată fiind de 1,8 milioane dolari.
- SILOPORT urmează să investească minimum 800.000 euro în reabilitarea Silozului nr. 1 (construit de Anghel Saligny) şi în achiziţionarea de utilaje şi echipamente cu specific portuar.
- NIVA PRODCOM urmează să investească cel puţin 500.000 euro în reabilitarea Silozurilor nr. 2 şi nr. 3 (construite de Anghel Saligny) şi în achiziţionarea de utilaje şi echipamente cu specific portuar.
- YARDENNY va finaliza până la sfârşitul anului 2010 investiţia în valoare de minimum 1,14 milioane lei, demarată în iunie 2009, care constă în construirea unui imobil cu două etaje, în care se are în vedere desfăşurarea activităţilor de comercializare bunuri în regim duty-paid şi închiriere birouri.
- S.C. MIDIA GAS S.R.L. Constanta va realiza în Portul Midia obiectivul de investiţii „Terminal marin de gaz petrolier lichefiat” cu o valoare de  200.000 euro, în termen de 24 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire.

DIRECTOR GENERAL,
Ioan BĂLAN

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii