Alegeri prezidențiale 2025 Cum se desfășoară procesul electoral în România! Incident la vot în județul Constanța
Alegeri prezidențiale 2025: Cum se desfășoară procesul electoral în România! Incident la vot în județul


Au fost înregistrate șapte sesizări de posibile incidente electorale, printre care 2 fapte de natură penală, săvârșite de aceeași persoană.
Două sesizări sunt în curs de verificare, iar alte două au fost redirecționate către Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu erau de competența MAI.
Dintre cele aflate în competența structurilor MAI, exemplific următoarele:
1. Poliția din localitatea Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie a încercat să voteze folosind actul de identitate al altei persoane.
Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de fraudă la vot.
2. Un cetățean din Pitești a sesizat polițiștii cu privire la faptul ca pe listele de votare figurează și părinții săi care sunt decedați. În urma verificărilor, cele sesizate nu s-au confirmat.
3. Polițiștii din Constanța au fost sesizați de președintele unei secții de votare cu privire la faptul că a depistat o persoană care și-a fotografiat buletinul de vot. Aceasta a declarat că nu știa că nu are voie să-și fotografieze buletinul de vot.
Pentru că până la acest moment, au fost sesizate și alte situații de fotografiere sau filmare a buletinului de vot, subliniez faptul că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție“ - a precizat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI
De asemenea, aceasta a făcut câteva precizări referitor la situația de la o secție de votare din Mogoșoaia, județul Ilfov.
În jurul orei 8, după exercitarea dreptului la vot de către 4 persoane, în prezența reprezentanților mass-media, președintele biroului electoral al secției de votare a solicitat, în mod repetat, polițiștilor, care erau în afara localului secției de votare, să solicite persoanelor respective să se deplaseze în exteriorul secției, în locul stabilit pentru declarații de presă și să permită astfel celorlalți cetățeni să intre pentru a putea vota.
Menționez că, din dispoziția președintelui biroului electoral al secției de votare, înaintea deschiderii procesului de votare, la intrarea în secție a fost afișat, la loc vizibil, un anunț cu privire la faptul că reprezentanții mass-media nu pot lua interviuri în interiorul secției, iar orice încălcare a acestei reguli va atrage îndepărtarea imediată a persoanelor în cauză din secția de votare.
Vă reamintesc că președintele biroului electoral al secției de votare este responsabil de luarea tuturor măsurilor necesare, pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, iar angajații MAI au obligația de a duce la îndeplinire dispozițiile președintelui biroului secției de votare, circumscrise activităților de ordine publică“ - a mai transmis Monica Dajbog
Alegeri prezidențiale 2025O persoană și-a fotografiat buletinul de vot în incinta unei secții de votare din municipiul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp