Alegeri prezidențiale 2025 Astăzi, 2 mai 2025, prima zi de vot în Diaspora
Alegeri prezidențiale 2025: Astăzi, 2 mai 2025, prima zi de vot în Diaspora
02 May, 2025 09:14
ZIUA de Constanta
259
Marime text



- Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an.
Prima secție de votare din străinătate s-a deschis la ora locală 7:00 (joi seara, ora 22:00, ora României) la Auckland în Noua Zeelandă.
În diaspora votul se desfășoară pe parcursul a trei zile:
- vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
- sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
- duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României).
În cele 965 de secții de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.
Cele mai multe secții de votare sunt în Italia și Malta - 161, Spania - 147, Marea Britanie - 108, Franța și Principatul Monaco - 69, Republica Moldova - 64, SUA - 50, Belgia - 29, Țările de Jos - 23.
Comparativ cu localitățile în care au fost organizate secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale și parlamentare din anul 2024, pentru alegerile din acest an, 29 de secții au fost relocate în localități sau zone apropiate, fie ca urmare a consultărilor cu reprezentanții comunităților de cetățeni români, fie pentru o mai bună acoperire a comunităților din diverse zone, în scopul facilitării accesului acestora la secțiile de votare, arată Ministerul Afacerilor Externe.
MAE precizează că în cazul a cinci secții de votare din Franța, Marea Britanie și Spania vor fi utilizate adrese diferite între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe menționează că, la fel ca în cazul alegerilor din 2024, din motive obiective, nu vor fi organizate secții de votare în următoarele zone: Afganistan (militarii români au fost retrași din teatrele de operațiuni), Rostov-pe-Don (oficiu consular închis), Odesa (activitatea oficiului consular este suspendată temporar), Sudan (activitatea misiunii este preluată de AR Addis Abeba), Venezuela (misiune închisă), Libia (misiunea este relocată la Tunis) și Phenian (activitatea misiunii este temporar suspendată).
Duminică, 4 mai, majoritatea secțiilor de votare din străinătate vor fi deschise între orele 7:00 - 21:00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile se vor închide la ora locală a României 21:00. Pentru alegătorii care se află la sediul secției la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore, potrivit AEP.
Astfel, în Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria - urnele se închid la ora 20:00 (ora locală), existând posibilitatea prelungirii pentru cei aflați la rând până la ora 22:59 (ora locală).
- în Islanda, Irlanda, Portugalia, Senegal - urnele se închid la ora 19:00 (ora locală); votarea se poate prelungi până la ora 21:59 (ora locală);
- în Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay - votarea se încheie la ora 16:00 (ora locală), la ora 18:59 (ora locală) dacă se prelungește pentru cei aflați la rând;
- Canada (Dieppe) - votarea se încheie la ora 15:00 (ora locală); prelungire până la ora 17:59 (ora locală);
- Canada (Ottawa, Toronto, Montreal, Quebec), Columbia, Cuba, Peru, SUA (Washington, Miami, New York) - alegerile se termină la ora 14:00 (ora locală); prelungire până la ora 16:59 (ora locală);
- Canada (Winnipeg), SUA (Chicago, Houston, Dallas) - votarea se încheie la ora 13:00 (ora locală); se poate prelungi până la ora 15:59 (ora locală);
- Canada (Calgary, Edmonton) - votarea se finalizează la ora 12:00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora 14:59 (ora locală);
- SUA (San Francisco, Los Angeles), Canada (Vancouver) - secțiile se închid la ora 11:00 (ora locală); cei aflați la rând pot să voteze până la ora 13:59 (ora locală).
Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni.
Citește și:
AEP a anunțat numărul oficial de alegători pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Aproape 18 milioane de cetățeni, înscriși în listele electorale permanente
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii