Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 11 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SPIT Constanța alocă aproape 6 milioane de lei pentru tipărirea și distribuirea documentelor către contribuabili (DOCUMENT)

ro

11 Sep, 2026 13:21 157 Marime text
Foto: SPIT Constanța

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța (SPIT) intenționează să achiziționeze, pentru perioada 2027-2028, servicii de tipărire și distribuire a documentelor adresate contribuabililor.

Potrivit licitaiapublica.ro, acordul-cadru este destinat atât tipăririi formularelor și documentelor necesare activității SPIT, cât și documentelor transmise constănțenilor în cadrul campaniilor derulate de instituție. Serviciile sunt prevăzute pentru perioada 1 ianuarie 2027 - 31 decembrie 2028.

Valoarea estimată a licitației este de 5.982.338,16 lei.

Una dintre cele mai consistente componente ale contractului o reprezintă deciziile de impunere. SPIT estimează tipărirea, introducerea în plic și expedierea poștală a unui număr cuprins între 1.000 și 265.000 de decizii de impunere.

Un volum important este prevăzut și pentru somațiile de plată, titlurile executorii și procesele-verbale privind cheltuielile de executare. Pentru această categorie sunt estimate între 1.000 și 165.000 de plicuri care vor fi tipărite și expediate contribuabililor. Documentația precizează că somația este alcătuită din trei documente distincte.

Contractul include și tipărirea, împlicuirea și expedierea înștiințărilor privind înființarea popririi, pentru care este estimat un volum cuprins între 1.000 și 86.000 de exemplare.

La acestea se adaugă până la 30.000 de notificări adresate contribuabililor, fiecare urmând să fie tipărită, introdusă în plic și transmisă prin poștă. Informațiile din aceste notificări pot varia în funcție de campania derulată de SPIT.


Instituția va avea nevoie și de plicuri personalizate. Caietul de sarcini prevede, spre exemplu, între 500 și 2.000 de plicuri de tip TC5 și între 1.000 și 12.000 de plicuri de tip DL.

Operatorul care va presta serviciile trebuie să asigure acoperire națională de 100%, ceea ce înseamnă că documentele trebuie să poată fi expediate la orice adresă poștală din România, atât în mediul urban, cât și în cel rural.

Pentru documentele tipărite, termenul de prestare solicitat este de maximum 10 zile lucrătoare de la acordarea vizei „Bun de Tipar” și semnarea contractului subsecvent. În cazul în care sunt constatate erori de tipărire, pete sau alte deficiențe, operatorul trebuie să remedieze problema ori să înlocuiască materialele pe propria cheltuială, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare.

SPIT impune, de asemenea, condiții stricte privind confidențialitatea și integritatea documentelor, având în vedere că acestea pot conține date și informații referitoare la contribuabili. Operatorul trebuie să se asigure că plicurile și conținutul lor nu sunt deteriorate sau accesibile unor persoane neautorizate pe durata manipulării și distribuirii.


Documentația precizează că volumele indicate sunt estimative, iar SPIT nu este obligat să achiziționeze întreaga cantitate previzionată. Volumul efectiv poate fi ajustat în funcție de necesitățile instituției și de disponibilitățile bugetare.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 



Citește și:
Primăria Constanța pune la bătaie peste un milion de lei pentru servicii poștale. Instituția trimite anual circa 86.000 de plicuri și colete (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii