Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:58 01 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Murfatlar a atribuit contractele pentru viitoarele stații de reîncărcare electrice (DOCUMENTE)

ro

01 Jul, 2026 14:49 143 Marime text

 
Primăria Murfatlar a finalizat două proceduri de cumpărare directă, în valoare totală de peste 218.000 lei, pentru dezvoltarea rețelei de transport ecologic din localitate.

Contractele fac parte din proiectul european finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta I.1.3, intitulat „Smart City Murfatlar-Echipamente și sisteme inteligente de management urban”.

Ambele contracte au fost atribuite societății SC D&F Electric Line SRL, o companie din Valu lui Traian, județul Constanța. Investițiilor realizate de autoritatea contractantă includ:


  • Primul contract (Anunț DAN2793177),cu o valoare de 120.000 lei, vizează direct lucrările de alimentare, racordare și integrare a stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, fiind încadrat la categoria de alte lucrări de instalare electrică (CPV: 45317000).
  • Al doilea contract (Anunț DAN2793200), în valoare de 98.360,74 lei, acoperă lucrările de branșament propriu-zis și instalațiile electrice de utilizare aferente acelorași stații, fiind înregistrat sub codul de lucrări de conexiuni electrice (CPV: 45311200).

Despre D&F Electric Line SRL

Firma D&F Electric Line SRL a fost înființată în anul 2016, are sediul în Valu lui Traian, strada Tudor Vladimirescu nr. 12, județul Constanța și se ocupă de „Lucrări de instalații electrice”.

Conform termene.ro, asociat și administrator este Tudor Florin.


În anul 2025, societatea D&F Electric Line SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 1.874.239 lei, cu un profit de 285.678 lei, la 6 angajați, având datorii în valoare de 639.297 lei.

Potrivit licitatiapublica.ro, compania a câștigat 44 de contracte prin cumpărare directă, 42 dintre ele în județul Constanța (23 la Primăria Valu lui Traian) și 2 licitații atribuite, ambele la Primăria Valu lui Traian, județul Constanța.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 



Citește și:

Drepturile polițiștilor locali, la reevaluareLitigiul dintre un agent din Murfatlar și Consiliul Local a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii