Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 07 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța a încheiat un contract de peste 2,5 milioane lei cu Luxten Lighting Company SA. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

ro

07 Nov, 2025 16:17 143 Marime text


Primăria Municipiului Constanța a atribuit prin licitație un contract în valoare de 2.629.692,08 lei firmei Luxten Lighting Company.
 
Câștigătoarea achiziției se va ocupa de serviciul de elaborare DTAC, DTOE, PT, DE, verificare proiect, asistență tehnică și execuție a branșamentelor și realizarea platformelor aferente stațiilor de reîncărcare în cadrul proiectului „Achiziția de autobuze cu emisii de carbon scăzute, destinate transportului public și crearea infrastructurii aferente”.
 
Primăria Constanța și Luxten Lighting Company SRL au încheiat contractul astăzi, 7 noiembrie a.c., când a fost publicat și în SEAP.
 
Despre Luxten Lighting Company
 
Conform termene.ro, Luxten Lighting Company SA a fost fondată în anul 2009, are sediul social în București, sectorul 1 și obiectul de activitate este „lucrări de instalații electrice”.
 
În anul 2024, societatea a avut o cifră de afaceri de peste 125 de milioane lei, un profit de peste 9,2 milioane lei, datorii de aproximativ 31 de milioane lei și 208 salariați.
 
Luxten Lighting Company SA are 16 puncte de lucru declarate la nivel național.

 
Acționarii firmei sunt Rădulescu Nicolae Claudiu, Bucur Monica-Maria, Șerbănescu Silvian și alți acționari persoane fizice și juridice.
 
Administratorii sunt: Ivănescu Cornel-Alexandru, Rădulescu Nicoale Claudiu, Rădulescu Vlad-Andrei, Șerbănescu Silvian și Vlad Elena Angela.
 
Luxten Lighting Company SA a încheiat 202 cumpărări directe și 328 de licitații, cu diverse entități contractante precum: CNAIR SA, Primăria sectorului 4 București, Engie Romania SA, Primăria Piatra Neamț, Clubul Sportiv Municipal Ploiești, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale etc.
 
Mai precizăm că în trecut, firma a câștigat de la Primăria Constanța contracte legate de sistemul de iluminat public.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe platforma termene.ro.
 
Citește și:
Consiliul Local Constanța dezbate un nou act adițional la contractul pentru iluminatul public cu Luxten Lighting Company SA (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii