Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:33 06 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obiectivele Confort Urban SRL, păzite de Transguard Security SRL. Contract de peste 225.000 de lei (DOCUMENTE)

ro

06 Mar, 2026 16:43 199 Marime text


Societatea Transguard Security SRL va asigura serviciile de pază și monitorizare pentru obiectivele aparținând Confort Urban SRL, în baza unui contract încheiat între cele două părți.

Contractul are o valoare totală de 225.309,60 lei și a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice la data de 5 martie 2026.

Potrivit documentației contractuale, serviciile de pază sunt distribuite astfel:
  • Sediul Confort Urban – un post de pază permanent, 24 de ore pe zi, timp de 61 de zile, însumând 1.464 de ore, la un tarif de 30,78 lei/oră, rezultând o valoare de 45.061,92 lei fără TVA.
  • Parcarea Verde – două posturi de pază, asigurate 24 de ore pe zi fiecare (48 de ore cumulat pe zi), pe o perioadă de 61 de zile, totalizând 2.928 de ore, la un tarif de 30,78 lei/oră, pentru o valoare de 90.123,84 lei fără TVA.
  • Parcul de ridicări auto Caraiman – un post de pază permanent, 24 de ore pe zi, timp de 61 de zile, respectiv 1.464 de ore, la tariful de 30,78 lei/oră, valoarea fiind de 45.061,92 lei fără TVA.
  • Gravity Park – un post de pază permanent, 24 de ore pe zi, timp de 61 de zile, însumând 1.464 de ore, la același tarif de 30,78 lei/oră, rezultând 45.061,92 lei fără TVA. 
Amintim că, în luna februarie a acestui an, Transguard Security a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru furnizarea serviciilor de protecție și pază pentru CT BUS SA, compania de transport public a municipiului Constanța, pentru o perioadă de patru ani. (Detalii AICI)
 
Despre Transguard Security SRL
 

 Societatea Transguard Security SRL a fost înființată în anul 2006, are sediul în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia nr. 122 Bis și se ocupă de „Activități de protecție și gardă”.
 
Conform termene.ro, asociat unic și administrator este Usmec Ileana Corina.
 
Aceasta mai este asociat și administrator la Interconst 2005 SRL, Transguard Protect SRL și asociat la Skin & More SRL, Transguard Fire & Rescue SRL.

 
În anul 2024, firma Transguard Security SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 46.172.337 lei, cu un profit de 8.483.213 lei, la 702 angajați, având datorii în valoare de 8.077.314 lei.

Potrivit licitatiapublica.ro, societatea a câștigat 46 de contracte prin cumpărare directă, 41 dintre ele în județul Constanța, la instituții precum Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, CT BUS SA, ITM Constanța, UMC etc. și 66 de licitații publice, 56 dintre ele în județul Constanța.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
Transguard Security va asigura securitatea transportului public din Constanța. Acord-cadru de 7,7 milioane lei cu CT BUS SA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii