Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:25 11 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma grecilor care ridică un bloc în zona Piața Ovidiu și o societate cu 3 milioane lei cifră de afaceri, câștigă câte un contract de la DGASPC Constanța (DOCUMENTE)

ro

08 Aug, 2025 10:38 643 Marime text


Directia Generală de Asistență Sociala și Protecția Copilului Constanța a achiziționat recent servicii de reparare și întretinere, atât pentru centralele termice și instalații aferente, cât și pentru rețelele locale și echipamentele informatice.

Astfel, primul contract, denumit „Servicii de reparare și întreținere, pentru centralele termice și instalații aferente”, are o valoare de 73.220 lei și a fost câștigat de firma Black Sea Suppliers SRL, controlată de grecii care ridică un bloc în zona Piața OvidiuÎn baza contractului, autoritatea contractantă a achiziționat servicii de reparare și întreținere, pentru centralele termice și instalații aferente din cadrul centrelor subordonate DGASPC Constanța până la 31 decembrie 2025.

Societatea câștigătoare a mai încheiat, în cursul acestui an, contracte cu entități publice din Constanța, printre care amintim contractul încheiat cu Termocentrale Constanța SRL, în valoare de 103.000 lei (20.711,01 euro), pentru furnizarea serviciilor de verificare și reparații a echipamentelor sub presiune supuse incidenței ISCIR din centralele termice de bloc și de cvartal scadente în anul 2025-2026.

Al doilea contract se referă la furnizarea serviciilor de întreținere și reparații rețele locale și echipamente informatice pentru o perioadă de 12 luni. Acesta are o valoare de 135.000 lei și a fost obținut de societatea Innova Solutions SRL, firmă care a încheiat recent și un contract cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, în valoare de 2.808.355 lei. Respectiva achiziție a fost adjudecată de trei firme, una din ele fiind Innova Solutions SRL.

De asemenea, tot în acest an, Innova Solutions SRL a furnizat către SPIT Constanța servicii de mentenanță la echipamentele informatice aflate în dotarea autorității contractante. Pentru acest serviciu, SPIT Constanța a plătit 145.045,61 lei.
 
Despre Black Sea Suppliers SRL

Potrivit termene.ro, firma Black Sea Suppliers SRL a fost înființată în anul 1996, adresa sediului social este în municipiul Constanța, Bulevardul Aurel Vlaicu Nr. 191 și se ocupă de comerț cu ridicata nespecializat.


Asociați în Black Sea Suppliers SRL sunt Antonios Gioxas (60%), Ioannis Skantzikas (35%), Periklis Vasios (2,5%) și Vasiliki Vasiou (2,5%). Calitatea de administrator este deținută de Antonios Gioxas și Ioannis Skantzikas.
 
În 2024, Black Sea Suppliers SRL a avut o cifră de afaceri de 732.899.891 lei, un profit de 29.766.807 lei, datorii de 372.505.769 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 650. 
 
Platforma termene.ro informează că Black Sea Suppliers SRL are în jur de 7.400 de contracte câștigate - achiziții directe până în prezent (Liceul Teoretic Emil Racoviță Techirghiol, Creșa Baia Mare, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Consiliul județean Vrancea –  printre autoritățile contractante)și șapte contracte câștigate - achiziții publice, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 132 martie 2025).
 
Despre Innova Solutions SRL
 

Societatea a fost înființată în anul 1997, are sediul în municipiul Constanța, bulevardul Tomis, nr. 275 și se ocupă de comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate.
 
Asociații sunt Synotech Global Services Romania SRL și  Iordan Daniel Eugen, iar administrator este Popescu Manuela Carolina.
 
Iordan Daniel Eugen mai este asociat și administrator la Social Drive Care SRL.
 
Popescu Manuela Carolina mai este asociat și administrator la Synotech Global Services Romania SRLInnova Engineering SRL, asociat la SC Luxoffice SRL și administrator la Luxrecords SRL și Rose.MO SRL.
 
Potrivit termene.ro, în anul 2024, firma Innova Solutions SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 3.082.489 lei, cu un profit de 152.490 lei, la 5 angajați, având datorii în valoare de 272.392 lei.
 
Conform termene.ro, firma a mai câștigat 1653 de contracte prin cumpărare directă, de la entități publice precum: Primăria Topraisar, Primăria Limanu și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, iar prin achiziții publice a încheiat 27 de contracte cu autorități/instituții publice precum: Serviciul de Ambulanță Olt, Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local și Ministerul Apărării - U.M. 02192.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

În secțiunea „Documente” pot fi consultate cele două anunțuri privind cumpărările directe.


Citește și:
Peste 2,8 milioane de lei pentru achiziția unui sistem informatic integrat la SAJ Constanța (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii